DECIZIE Guvernul a semnat înființarea ″companiei de război″ Carpatica Feroviar

DECIZIE Guvernul a semnat înființarea ″companiei de război″ Carpatica Feroviar
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 14:17

Guvernul a aprobat, prin hotărâre, înființarea companiei Carpatica Feroviar, aptă „pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării”, inclusiv pe fondul problemelor cu care se confruntă operatorul feroviar de stat CFR Marfă, operațiune anunțată de Profit.ro ca pregătită din 2022.

Guvernul alocase anterior suma de 125.000 lei din Fondul de rezervă pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru a asigura capitalizarea inițială, ca primă etapă, a înființării societății comerciale de interes strategic, cu capital de stat, Carpatica Feroviar S.A.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform documentului prezentat anterior de Profit.ro, Carpatica Feroviar SA va avea obligația legală de a asigura transporturile strategice ale statului român, contrabalansându-se riscul de refuz al societăților de transport private de a executa anumite transporturi feroviare sau chiar imposibilitatea acestora de a le prelua, în situații de criză. Însuși termenul de „criză” relevă urgența ce caracterizează necesitatea asigurării unor astfel de servicii de transport, care, în situația imposibilității de a le prelua sau refuzului din partea celorlalte companii private de transport, ar genera întârzieri ce pot afecta siguranța națională și a partenerilor externi, explică autoritățile.

Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
EXCLUSIV Cât pierde România din fondurile PNRR dacă nu reduce pragul pentru microîntreprinderi la 88.500 euro. Suma transmisă de Comisia Europeană. Bani suspendați și pentru numirile la companiile din energie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cât pierde România din fondurile PNRR dacă nu reduce pragul pentru microîntreprinderi la 88.500 euro. Suma transmisă de Comisia Europeană. Bani suspendați și pentru numirile la companiile din energie

Guvernul promite să selecteze conducerea companiei conform procedurilor privind guevrnanța corporativă a companiilor de stat.

Primii administratori ai societății vor fi însă Adrian-Daniel Găvruță, Mihail-George Staicu, Alexandru Radu, Otilia-Florentina Nuncă și Gabriel Budescu, despre care autoritățile guevrnamentale susțin că au fost selectați și îndeplinesc condițiile de studii și vechime prevăzute la art. 28 alin. (3) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Mandatul acestora va înceta de drept la data desemnării, de către adunarea generală a acționarilor, a administratorilor selectați potrivit procedurii de selecție și nominalizare prevăzută prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011.

ULTIMA ORĂ Guvernul amână majorarea impozitelor pe locuințe până la 1 ianuarie 2026, mișcare anunțată de Profit.ro CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul amână majorarea impozitelor pe locuințe până la 1 ianuarie 2026, mișcare anunțată de Profit.ro

Societatea va desfășura activități:

- de interes strategic - ținând cont de parteneriatele României rezultate din obligațiile sale internaționale și de nevoia de acoperire a transportului de marfă în situații de criză;
- comercial – fiind o societate cu capital de stat, finanțată din surse proprii, ce va realiza transporturile feroviare de marfă, venind în completarea cerințelor pieței de transport feroviar.

"Evenimentele extraordinare ale anilor 2020 – 2023 au relevat nevoia statului român de a se putea baza pe existența unei societăți de transport feroviar de marfă ce va putea realiza următoarele tipuri de transporturi:

●transportul de trupe, echipamente, utilaje, armament, în caz de mobilizare a forțelor armate ale României și ale partenerilor strategici;
●transportul de ajutor umanitar pentru zonele afectate de conflicte armate, pentru asigurarea cooperării internaționale;
●transportul de cereale, materii prime și combustibil, pentru evitarea unei crize alimentare sau energetice.

Totodată, Mobilitatea Militară reprezintă un element nou introdus de către Comisia Europeană pentru perioada de programare 2021 - 2027, acesta fiind inclus și în Regulamentul privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei 2021 - 2027 (CEF 2.0).

Statul român și-a asumat creșterea mobilității militare prin aderarea la cooperarea structurată permanentă (PESCO) și în cadrul Summit-ului NATO din luna iunie 2018.

Obiectivul asumat prin PNRR de a face sectorul feroviar competitiv, respectiv măsurile orizontale privind protecția mediului, siguranța și eficiența globală a serviciilor de transport creează premisele pentru dezvoltarea economică locală și regională (obiective corelate cu European Green Deal, politicile climatice ale UE, planul UE privind schimbările climatice, Strategia) Europeană de Mobilitate Durabilă și Inteligentă, Regulamentul TEN-T.

Asigurarea transportului de marfă pe cale ferată reprezintă un serviciu de interes strategic, sincopele în funcționarea acestuia generează perturbări grave în funcționarea principalelor ramuri economice de activitate.

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Țintele Planului fiscal al României: Reducerea și eliminarea de stimulente fiscale, investiții de 7-8% din PIB, deficit de 2,4% abia în 2031, datoria poate trece temporar de 60% din PIB CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Țintele Planului fiscal al României: Reducerea și eliminarea de stimulente fiscale, investiții de 7-8% din PIB, deficit de 2,4% abia în 2031, datoria poate trece temporar de 60% din PIB

Evenimentele extraordinare ale anilor 2020 – 2023 (pandemia covid-19, criza energetică, alimentară și a transporturilor, precum și conflictele din apropierea granițelor) au accentuat ;i nevoia investițiilor în sectorul feroviar, respectiv importanța existenței unui operator feroviar de stat, apt să execute necondiționat toate transporturile necesare, conform cerințelor agreate la nivelul României din UE și NATO.

Statul român are obligația de a recupera, cu celeritate, ajutorul de stat declarat ilegal prin Decizia Comisiei Europene C(2020) 1115 final din 24.02.2020 (în continuare, Decizia), acordat Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “C.F.R. Marfă” SA (denumit în continuare CFR Marfă). Nerecuperarea urgentă a ajutorului de stat (2,6 miliarde lei + dobânzi) poate conduce la costuri accesorii a căror valoare poate mări considerabil suma declarată ca ajutor de stat.

Ținând cont de situația în care se regăsește CFR Marfă, față de care obiectivul principal al statului român este rambursarea ajutorului de stat ilegal și punerea în aplicare a Deciziei, se creează nevoia înființării unei noi companii viabile de interes strategic, pentru deservirea nevoilor de apărare a țării.

Orice întârziere în adoptarea măsurilor prezentate poate periclita activitatea de transport feroviar de marfă și poate afecta decisiv industriile direct dependente de resursele deținute, iar, în ceea ce privește punerea în aplicare a Deciziei C(2020) 1115 final a Comisiei Europene, crește riscul declanșării procedurii de infringement față de statul român", este argumentul Guvernului.

Mișcare pregătită - Triplare a limitei de deductibilitate pentru contribuția la Pilonul III de pensii și pentru asigurările private de sănătate CITEȘTE ȘI Mișcare pregătită - Triplare a limitei de deductibilitate pentru contribuția la Pilonul III de pensii și pentru asigurările private de sănătate

Guvernul a adoptat în luna mai a anului trecut o ordonanță de urgență care oferă, în mod excepțional, CFR Marfă posibilitatea de a da în plată vagoane pentru stingerea restanțelor fiscale rezultate din impozite și contribuții cu reținere la sursă. La nivelul lunii noiembrie 2022, compania de stat aștepta acordul Comisiei Europene pentru implementarea acestui mecanism de stingere a datoriilor.

Legislația de funcționare a CFR Marfă prevede că societatea are obligații și în ceea ce privește satisfacerea nevoilor de apărare a țării.

Din acest punct de vedere, CFR Marfă este angajată în Convenții și Protocoale cu Ministerul Apărării Naționale și cu Forțele Armate ale Statelor Unite ale Americii, pentru asigurarea capacităților necesare în diverse situații. În plan international, este vorba de angajamentele asumate de România prin Acordul dintre statele părți ale Tratatului Atlanticului de Nord și celelalte state participante la Parteneriatul pentru pace cu privire la statutul forțelor lor, semnat la 19 iunie 1995 la Bruxelles (NATO/SOFA/PfP), precum și de prevederile Aranjamentului de implementare între autoritățile desemnate ale Statelor Unite și României privind deplasarea navelor, vehiculelor și mijloacelor de zbor pentru implementarea Acordului dintre Statele Unite ale Americii și România privind activitățile forțelor armate ale Statelor Unite staționate pe teritoriul României, aranjament semnat la data de 31.10.2007.

În urmă cu un an, Guvernul a decis prin ordonanță de urgență, modificarea legislației în vigoare astfel încât Guvernul să poată înființa prin hotărâre companii de stat, atât în țară, cât și în străinătate, la inițiativa oricăruia dintre ministerele în ale căror domenii de specialitate se încadrează obiectul principal de activitate al societăților comerciale a căror înființare se dorește.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
administratori
carpatica feroviar
cfr marfa
razboi ucraina
criza energetica
infiintare companii de stat