Cel mai mare salon auto din Europa, IAA Mobility din Munchen, la concurență cu salonul parizian Mondial de l’Auto, cu care alternează bianual, își conturează deja listele cu participanții la eveniment, după ce primele două ediții s-au dovedit a fi de succes.
După mutarea salonului auto german IAA Frankfurt în orașul automobilului din sudul țării, Munchen, cel mai mare eveniment al industriei auto din Europa și-a schimbat profilul și s-a extins din pavilionul expozițional în tot orașul, ocupând piețe și străzi, pentru a interacționa mai bine cu publicul.

A treia ediție, care va avea loc în luna septembrie din acest an, se anunță deja una încărcată cu premiere, fiind anunțat deja și primul automobil ce va fi dezvăluit: BMW iX3, noul model al familiei Neue Klasse, produs de marca germană în Ungaria, în noua uzină din Debrecen. Anunțul a fost făcut de CEO-ul BMW, Oliver Zipse, odată cu prezentarea rezultatelor financiare ale companiei.
Pe lângă grupul BMW, care va fi prezent cu mărcile sale, inclusiv Rolls Royce și MINI, au mai confirmat deja, după semnarea contractelor cu organizatorii, asociația industriei auto germane VDA, Aito, Audi, AWS, BMW, Bosch, BYD, CATL, Clarios, Continental, Denso, Cupra, Ford, Google, Hitachi Astemo Europe GmbH, Magna, Mahle, Mercedes-Benz, Mobileye, Opel, Polestar, Porsche, Qualcomm, Renault, Riese, Schuller, Samsung & Müllere GmbH. Valeo, Grupul Volkswagen, marca Volkswagen, XPENG.
Cel mai probabil, marca Dacia nu va fi prezentă, după cum a declarat pentru Profit.ro Frank Marotte, vicepreședinte Dacia și responsabil cu vânzările și marketingul.
Organizatorii spun că, față de ediția anterioară, interesul este mult mai mare, iar spațiile rezervate au crescut față de 2023.
„În ciuda vremurilor dificile în prezent, suntem foarte mulțumiți. Înscrierile pentru IAA MOBILITY 2025 le-au depășit pe cele de la evenimentul anterior din 2023, iar echipa noastră este implicată activ în multe discuții”, spune directorul general al VDA, Jürgen Mindel.

Reprezentanții IAA spun că spațiile de expunere sunt aproape epuizate, listele de așteptare sunt mai mari ca niciodată, iar numărul de expozanți este unul record.
„Mai rămâne ceva spațiu în halele rămase, dar companiile interesate de IAA MOBILITY 2025 ar trebui să se grăbească”, spune Tobias Gröber, șeful diviziei de retail de la pavilionul Messe München. „Gestionăm deja listele de așteptare pentru IAA Open Space, deorece toate zonele din centrul orașului München sunt complet rezervate. Locurile sunt disponibile doar la Königsplatz și Ludwigstrasse.”

Este menționată o prezență mărită a expozanților din afara Germaniei, pe primele locuri fiind companiile din China, țară care este de așteptat să doboare recordurile de mărci prezente, apoi Franța, Japonia, Suedia, Coreea de Sud și SUA. Grecia a revenit și ea la IAA după o lungă absență.
În plus, 22% dintre expozanți participă pentru prima dată la acest salon, inclusiv Foton și Hyundai, furnizori precum Aisin, Hitachi Astemo, HOLON, Hyundai Partners și companii de tehnologie precum 3M, RoboSense, TCL și Thundersoft.
Pe lângă automobile, inclusiv cele cu conducere automată, vor fi expuse biciclete, scutere, motociclete, aparate de zbor, sisteme de asistență pentru șofer, infrastructură de încărcare. Vizitatorii vor putea merge în zona IAA Open Space, unde se vor afla șase puncte de plecare pentru test drive-ul ghidat prin Munchen.
Centrul expozițional va oferi, de asemenea, oportunități de testare pentru profesioniștii din industrie, inclusiv experiențe cu tehnologii de conducere autonomă, sisteme de asistență și senzori. Va exista și o pistă de testare pentru biciclete și scutere. Zona pentru ciclism va avea inclusiv suprafețe pentru mountain bike, cu pietriș și pante. Concertele vor completa programul oferit vizitatorilor.

Pentru specialiștii din industrie, la fel de interesante vor fi conferințele organizate pe diferite teme la zi, la care s-au înscris deja numele mari ale industriei auto europene, dar și Masterclass-urile, sesiuni aprofundate pentru experți și entuziaști, pe subiecte precum încărcarea vehiculelor, circularitate, mobilitate multimodală, conducere automată și infrastructură. Aproximativ 100 de startup-uri vor fi prezente cu inovațiile pe care le propun și evoluția acestora din ultimele luni.
Printre vorbitorii confirmați se numără Ola Källenius (Președinte, Mercedes-Benz Group AG), Florian Hüttl (CEO Opel/Vauxhall, Managing Director Stellantis Germania), Stefan Hartung (Președinte, Robert Bosch GmbH), Christophe Périllat (CEO, Valeo), Peter Schiefer (Președintele diviziei Automotive, Infineon Technologies AG), Richard Lutz (Președinte, Deutsche Bahn AG).
Noul slogan al salonului auto este „It's All About MOBILITY” pentru a reflecta transformarea evenimentului într-o platformă de mobilitate.

„Aducerea IAA la München și adaptarea conceptului său la spiritul actual al epocii a marcat o piatră de hotar semnificativă în istoria evenimentului. Cu această mișcare strategică, nu numai că am extins în mod clar acoperirea globală a IAA MOBILITY ca platformă de lider pentru mobilitate, sustenabilitate și tehnologie, dar i-am impulsionat importanța crescândă, după ce am văzut cât de succes a avut noul concept”, spune directorul VDA, Jürgen Mindel.
Saalonul IAA Mobility din Munchen va avea loc între 9 și 14 septembrie 2025, iar biletele au fost puse deja în vânzare.