Apa Nova București, parte a Grupului Veolia, anunță un buget de investiții în valoare de aproximativ 40,5 milioane de euro pentru anul 2025. Proiectele vizează îmbunătățirea rețelelor existente, implementarea de soluții inteligente pentru eficiență energetică și optimizarea serviciilor oferite celor aproximativ 2 milioane de locuitori ai Capitalei.
În 2025, o axă principală o reprezintă Noul Program Investițional Obligatoriu (NPIO), un angajament asumat până în 2031, cu o valoare totală de 230,9 milioane euro. Alături de obiectivele din cadrul NPIO, care vizează continuarea proiectelor de redimensionări și extinderi ale rețelelor, Apa Nova București va investi în acest an în sistemul de contorizare inteligentă, care include deja peste 80.000 de unități instalate, în proiecte de producție de energie

„În calitate de partener de încredere al comunității bucureștene, investim pentru servicii optime și menținerea unor tarife competitive, prin optimizarea costurilor operaționale și dezvoltarea constantă a infrastructurii de apă și canalizare într-o manieră responsabilă față de mediu. Prin programul din acest an, continuăm să punem accent pe eficiență energetică, durabilitate și tehnologii care să răspundă provocărilor actuale, inclusiv celor legate de adaptarea la riscurile emergente și creșterea rezilienței infrastructurii, chiar și a celei informatice.” a declarat Mădălin Mihailovici, Director General al Apa Nova București.
În plus, Apa Nova București este în permanentă colaborare cu administrația Capitalei pentru sincronizarea acestor lucrări cu alte proiecte de modernizare, precum cele ale societăților de transport sau termoficare, care au impact și asupra infrastructurii de apă și canalizare. Aceste tipuri de lucrări au evoluat constant din punct de vedere tehnologic, fiind utilizate din ce în ce mai mult tehnici minim-invazive pentru operațiuni cu un impact cât mai redus asupra comunității și calității vieții urbane, menținând echilibrul dintre dezvoltarea infrastructurii și protejarea mediului.
Proiecte cheie în 2025
Unul dintre proiectele strategice din acest an ale Apa Nova București presupune extinderea sistemelor de apă și canalizare în zona Lunci, demarată în 2024, dar și creșterea colectării apelor uzate și meteorice. Mai mult, pentru colectarea apelor meteorice, tratarea și redarea lor în natură, Apa Nova București construiește o nouă stație de captare și pompare, cu un rezervor de circa 2.500 mc.
În paralel, compania derulează și investiții dedicate creșterii independenței energetice, folosind tehnologii de producție a energiei regenerabile, cum sunt panourile fotovoltaice, sistemele hidro și sisteme de stocare a energiei electrice. Proiectele de acest tip realizate până la finalul anului 2024 au implicat o investiție totală de 7,7 milioane de euro și permit acum generarea a circa 10.547 MWh/an de energie electrică.
Eficientizarea proceselor are loc prin investiții consecvente, atât pentru stația de epurare Glina, cât și la nivelul stațiilor de potabilizare, unde sunt realizate retehnologizări pentru sistemele de tratare și clorinare a apei.
Începând cu anul 2000, Apa Nova, o companie Veolia, și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiul București, realizând investiții totale de peste 748 de milioane de euro în infrastructura de apă și canalizare.