Pot produce bucureștenii miere chiar în oraș? Apicultor austriac explică secretul Vienei

Agribusiness   
Pot produce bucureștenii miere chiar în oraș? Apicultor austriac explică secretul Vienei

Mierea albinelor din București ar putea fi valorificată ca în alte capitale europene.

Acolo există stupi pe clădiri și hoteluri, iar turiștii pot consuma la micul dejun mierea produsă chiar în acel loc, însă acest lucru nu este deocamdată posibil și în Capitala României, pentru că aceasta se află sub restricția unei Hotărâri de Consiliu Local care nu permite creșterea albinelor în oraș, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Piedone a declanșat controale în brutării din capitală CITEȘTE ȘI VIDEO Piedone a declanșat controale în brutării din capitală

Prezent la Târgul Național al Mierii, care se desfășoară în acest weekend în București, Matthias Kopetzky, un apicultor profesionist din Austria, expert în criminalitate economică, a prezentat modelul vienez de a crește albine în zona urbană, care datează de sute de ani în capitala Austriei.

„Viena are o mulțime de apicultori, pentru că are o tradiție. Sunt șapte structuri locale cu 650 de apicultori și aproximativ 7.000 de colonii de albine în zona metropolitană. Viena are cea mai veche școală de apicultură din lume, fondată în anul 1769 de profesorul Anton Jansa din Slovenia la cererea Mariei Tereza. De altfel, Ziua Mondială a Albinei a fost stabilită pe 20 mai – ziua de naștere a lui Anton Jansa”, susține Kopetzky.

Canada dă un răspuns dur SUA - Blochează importurile de la Smithfield, cu investiții strategice și în România CITEȘTE ȘI Canada dă un răspuns dur SUA - Blochează importurile de la Smithfield, cu investiții strategice și în România

În Viena sunt aproximativ două milioane de locuitori pe 414 kilometri pătrați, iar 15% din suprafața Vienei este utilizată pentru agricultură. Circa 20% din aceste terenuri sunt organice (aproximativ 12 km pătrați), în timp ce doi kilometri pătrați sunt zone de biodiversitate.

Matthias Kopetzky a subliniat că apicultura urbană este total diferită de apicultura care are loc în zonele agricole și bineînțeles că trebuie respectate niște reguli pentru a crește albine în oraș.

INFOGRAFICE Marile lanțuri de fast-food din România, încurajate să îmbunătățească condițiile de viață ale puilor CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Marile lanțuri de fast-food din România, încurajate să îmbunătățească condițiile de viață ale puilor

„Există reguli pentru a crește albine în oraș. A face apicultură urbană este total diferit față de apicultura care are loc în zonele agricole.

Primul lucru trebuie să găsești un loc în care să ți se permită să pui stupi și noi avem deja 60 de locații, însă spațiile de prelucrare a mierii din oraș sunt scumpe și nu te poți întinde ca în zonele rurale. Nu este ușor, dacă vorbim și de magazinele și locurile în care ținem și prezentăm mierea.

Aici clienții sunt mult mai pretențioși decât în mediul rural. O altă problemă este clima, care s-a modificat. Albinele iubesc căldura, dar una este să fie cald și alta să fie arșiță. Când este mult prea cald albinele nu mai adună nectar”, a explicat apicultorul vienez.

Focar de Pestă Porcină Africană în România CITEȘTE ȘI Focar de Pestă Porcină Africană în România

Potrivit acestuia, stupii sunt amplasați pe clădiri în fiecare district (sector) din capitala Austriei, inclusiv lângă aeroportul din Viena, iar cel mai înalt nivel unde există stupi este etajul 19 al hotelului NH.

„Avem 23 de districte în Viena și 23 de tipuri de miere, iar un al 24-lea este un amestec de miere din toate cele 23 de districte. Extragem miere din fiecare district, nu le amestecăm între ele.

Cel mai înalt nivel unde sunt stupi este la etajul 19 al hotelului NH. Nu eram siguri, pentru că sunt mult prea sus stupii, însă rezultatele sunt excelente.

Hotelurile sunt extrem de importante pentru noi, sunt partenerii noștri. Acestea cumpără de la noi mierea, iar la masa de dimineața servesc atât miere, cât și faguri. Mierea este în mod curent studiată și analizată, aproximativ 20% din mierea vieneză fiind organică. Viena folosește cu precădere substanțe ce nu afectează sănătatea insectelor, iar acestea se aplică doar noaptea”, a precizat apicultorul.

Romgaz poate prelua cel mai mare consumator de gaze din România CITEȘTE ȘI Romgaz poate prelua cel mai mare consumator de gaze din România

El a menționat că timpul extins în care albinele pot culege nectar, din ianuarie și până în noiembrie, este un lucru foarte bun pentru albinele din Viena. „Există foarte multe flori și feluri de plante și albinele pot colecta polenul de la toată gama de flori pe care o întâlnesc de-a lungul unui an pentru a produce miere polifloră.

Este ca la vin, avem o bază care apare dintr-o anumită floare, dar în funcție de cum este vremea și cum au posibilitatea de a colecta nectarul diferă gustul mierii. Am avut lungi discuții cu autoritățile legate de numele mierii, cum sa pui numele în funcție de districtul respectiv și am putut să le demonstrăm că albina are o acțiune destul de limitată și astfel se poate diferenția mierea pe districte”, a mai spus Matthias Kopetzky.

În ceea ce privește interesul consumatorilor pentru mierea vieneză, Kopetzky a menționat că perioada de toamnă – iarnă, spre Crăciun, este cea mai bună, dar pentru a păstra interesul și pe timpul verii a fost realizat produsul Oximel. „Am introdus Oximel, care reprezintă două treimi miere și o treime oțet.

Am început cu 24 de varietăți, nu sunt legate de districte, ci de ceea ce am introdus, respectiv ierburi, fructe, condimente. Este un produs de pe vremea grecilor și de altfel foarte cunoscut în țările slave. În general, nu colaborăm cu marile lanțuri de magazine pentru vânzarea acestui produs, pentru că nu avem decât 350 de stupi, însă avem magazine specializate mici care vând produsele noastre. Cu toate acestea am fost rugați să vindem Oximel și în aceste lanțuri”, a punctat acesta.

Apicultorul vienez a adăugat că înainte de Crăciun se vând pentru copii calendare Advent cu 24 de tipuri de miere, câte unul în fiecare zi până la Crăciun.

ANALIZĂ Crește oferta de cartofi în Europa, dar a apărut riscul unei explozii de preț CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Crește oferta de cartofi în Europa, dar a apărut riscul unei explozii de preț

Prezent la deschiderea Târgului Național al Mierii, în data de 14 martie, noul city-manager al Municipiului Bucureștiului, Lucian Judele, a precizat că și-ar dori să vadă stupi deasupra blocurilor din Capitală în viitorul apropiat, dar și să poată mânca miere din București.

„Vreau să vă imaginați un lucru: vreau să închideți un pic ochii și să vă imaginați pe blocurile din București câte un stup. Reușiți? Nu prea vă vine natural.

Cred că obiectivul nostru al autorităților locale este ca peste 20 de ani când vom face fix același exercițiu, copiilor să le vină foarte natural să își imagineze și chiar să își amintească de cei acei stupi de deasupra blocurilor din București și să putem și noi mânca miere din București, fără să fim sub restricția unor legi care nu permit creșterea albinelor în București”, a transmis oficialul.

Potrivit datelor furnizate de către specialiștii Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), București a avut întotdeauna apicultori și numai în anii ’80 erau în jur de 4.800, arondați la filiala Capitalei, cu stupinele înregistrate la primărie.

De altfel, Comisia Europeană recomandă efectuarea albinăritului în toate marile orașe, iar acest lucru se întâmplă deja în Paris, Zurich, Berna sau Viena.

viewscnt
Afla mai multe despre
stupi
bucuresti
albine
miere