Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că în urma verificărilor derulate la Regia Națională a Pădurilor 'Romsilva' de Corpul de control al ministrului a rezultat, între altele, că din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor lipsesc 24,7 milioane lei, iar din Fondul de accesibilizare - 8,7 milioane lei.
Ministrul a prezentat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, concluziile preliminare ale Corpului de control, ca urmare a verificărilor făcute la sediul central al Regiei Naționale a Pădurilor, scrie Agerpres.

'Deocamdată am constatat că din Fondul de conservare și regenerare a pădurilor lipsesc 24,7 milioane lei, iar din Fondul de accesibilizare lipsesc 8,7 milioane lei. Aceste două fonduri au regim special, având surse certe de constituire și destinație clară și orice leu cheltuit pentru alte obiective decât cele menționate mai devreme necesită o justificare extrem de solidă', a explicat Fechet.
Corpul de control a constatat că există 12 direcții silvice care în ultimii 5 ani au mers doar pe pierdere, iar în cazul a 8 direcții silvice, cheltuielile cu personalul depășesc veniturile totale ale respectivei direcții cu până la de trei ori mai mult, a adăugat ministrul.
'O altă concluzie este legată de valoarea premiilor acordate în ultimii cinci ani fără respectarea prevederilor legale. Discutăm de alți zeci de milioane de lei, o sumă constatată, de altfel, și de auditul Curții de Conturi, ce se desfășoară chiar acum la Regia Națională 'Romsilva'. Totodată, salut faptul că 39 de persoane cu funcție de conducere - ne referim la directori, bineînțeles - din 19 direcții silvice care au avut performanțe slabe nu vor mai primi indemnizația de conducere. Aceasta era de 30% în plus față de salariul de bază, însă nu putem accepta ca ineficiența să fie încurajată sau premiată', a subliniat Fechet.
În context, ministrul a menționat faptul că directorul general al Romsilva, în urma evaluării directorilor, a decis 'să demită și să înlocuiască directorii de la Arad, de la Caraș-Severin și de la Maramureș'. Fechet a anunțat că va trimite Corpul de control la toate cele trei direcții silvice pentru a afla detaliat 'cât de mare este dezastrul pe care l-au lăsat, l-au girat și l-au lăsat în urmă acești directori'.