Președintele rus, Vladimir Putin, anunță, alături de omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, că ”susține armistițiul, totuși cu câteva rezerve”, în Războiul din Ucraina, conform AFP.
”Propunerea (...) este foarte sensibilă, dar în privința detaliilor va trebui să discutăm cu partenerii noștri americani, poate că va trebui să-l sun pe domnul Trump pentru a discuta”, declară liderul de la Kremlin, arată news.ro.

”Noi susținem, în principiu, un proces pașnic”, adaugă el.
Vladimir Putin i-a ”mulțumit”, în această conferință de presă comună cu omologul său belarus Alekandr Lukașenko, ”președintelui Statelor Unite pentru atenția acordată acestui conflict”.
”O oprire a luptelor trebuie să conducă la o pace durabilă”, a subliniat el, evocând propunerea unui armistițiu temporar, pe o perioadă de 30 de zile, prezentată de către Washington în urma unor negocieri cu Kievul la Jeddah, în Arabia Saudită.

”Potrivit informațiilor noastre, mâine (vineri), Sudja va fi a noastră”, a anunțat el.
”Le mulțumesc combatanților noștri care au atins acest obiectiv. Sunt convins că toate obiectivele noastre (...) în regiunea Kursk vor fi atinse în curând”, a declarat Vladimir Putin.
”Ținând cont de aceste evoluții, vom continua negocierile (...) pentru a satisface cele două părți”, a anunțat el.
Armata rusă continuă să înainteze în Ucraina, anunță liderul de la Kremlin.
”Trupele ruse înaintează practic în toate sectoarele liniei de contact”, a declarat Vladimir Putin în această conferință de presă transmisă în direct de către televiziunea rusă.
Pentru Kremlin, încetarea focului de 30 de zile propusă la finalul discuțiilor dintre Washington și Kiev care au avut loc în Arabia Saudită nu ar fi „nimic mai mult decât un răgaz pentru trupele ucrainene”, a spus Ușakov.

Totodată, Rusia a avertizat joi că va considera trimiterea forțelor europene de menținere a păcii în Ucraina drept un „conflict armat direct” cu Moscova. „Este absolut inacceptabil pentru noi ca unități ale forțelor armate ale altor state să fie desfășurate în Ucraina (...). Toate acestea ar însemna implicarea acestor țări într-un conflict armat direct cu țara noastră, la care vom răspunde cu toate mijloacele disponibile”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, comentând ideea ca țări europene, aliate ale Kievului, să trimită un astfel de contingent în cazul unui acord privind încetarea ostilităților, scrie News.ro.
Declarațiile intervin în condițiile în care o delegație americană a sosit joi la Moscova pentru a informa despre rezultatele discuțiilor purtate în Arabia Saudită cu Ucraina, în încercarea președintelui Donald Trump de a face pace între Rusia și Ucraina, după un război care durează de mai bine de trei ani.
De asemenea, Moscova a anunțat joi că a recucerit orașul-cheie Sudja din Kursk, regiunea rusă unde forțele ucrainene au surprins anul trecut printr-o ofensivă menită să-i dea o pârghie pentru schimburi teritoriale în eventuale negocieri ulterioare de pace. Rusia este însă pe cale să alunge forțele ucrainene de aici, iar liderul rus Vladimir Putin chiar ar fi vizitat, miercuri, frontul de aici.