Holde Agri Invest, unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din România, anunță că suspendarea temporară a planurilor de extindere și concentrarea pe eficientizarea activităților existente au permis stabilizarea situației financiare într-un context extrem de dificil pentru industria agricolă.
Compania raportează venituri de 80 de milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În această perioadă a anului, compania a exploatat o suprafață de 16.321 de hectare, +24% față de 9L 2023, din care 1.759 de hectare au fost cultivate în regim ecologic.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Rezultatele la nouă luni confirmă că măsurile anunțate în această toamnă încep să aibă un impact pozitiv asupra performanței noastre financiare. Reducerea pierderilor, creșterea EBITDA și diminuarea costurilor operaționale sunt primele semnale de redresare a activității grupului, în linie cu strategia anunțată în această direcție la începutul lunii octombrie a acestui an. Suspendarea temporară a planurilor de extindere și concentrarea pe eficientizarea activităților existente ne-au permis să stabilizăm situația financiară într-un context extrem de dificil pentru industria agricolă. De asemenea, sprijinul partenerilor noștri financiari și implicarea echipei noastre în implementarea rapidă a acestor măsuri sunt esențiale în acest proces de redresare.
Privind înainte, obiectivul nostru principal este să menținem această traiectorie pozitivă și să asigurăm o revenire sustenabilă la nivel de profitabilitate. Vom continua să ne concentrăm pe luarea unor decizii prudente, cu impact direct asupra rezultatelor financiare, și prin pregătirea companiei pentru noi oportunități de creștere atunci când contextul va fi favorabil”, a declarat Iulian Cîrciumaru, Președintele Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest.
În primele nouă luni ale anului, fermele din portofoliul Holde au cultivat în regim convențional grâu, rapiță, floarea soarelui, porumb, mazăre, cartofi, sfeclă, orz, precum și în regim bio grâu, mazăre și floarea soarelui. Grupul a obținut în 2024 o producție totală de 51.310 tone, din care 2.720 tone din culturi bio, comparativ cu o producție totală de 56.550 tone în 2023. Campania de culturi de toamnă a anului agricol 2023-24 a generat recolte totale de 8.523 tone, în scădere cu 51% față de aceeași perioadă a anului trecut, din care 420 tone din culturi bio, în scădere cu 12%. Producțiile obținute au fost influențate în mod negativ de condițiile meteorologice nefavorabile, precum lipsa precipitațiilor și seceta pedologică.
Compania a înregistrat în primele nouă luni din 2024 EBITDA de 3 milioane de lei, comparativ cu o valoare negativă de 12,8 milioane de lei la 30 septembrie 2023, creșterea fiind determinată, în principal, de diminuarea semnificativă a costurilor de producție, datorată scăderii costurilor cu inputurile, mai ales a costurilor îngrășămintelor. Un alt motiv este optimizarea costurilor logistice comparativ cu anul 2023, prin utilizarea unor alternative mai ieftine, precum transport cu barja și pe calea ferată în detrimentul transportului rutier. De asemenea, a fost redus numărul de angajați prin optimizarea proceselor de producție, dar și prin finalizarea integrării fermelor achiziționate în anul 2023.
Pierderea netă de 16,1 milioane de lei înregistrată în primele nouă luni din 2024 reprezintă o reducere de 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și provine, în principal, din diminuarea cheltuielilor de exploatare, optimizarea costurilor operaționale și reducerea personalului.
CITEȘTE ȘI Percheziții la falsificatori de bani, acuzați că au introdus în bancomate 400.000 de dolari falșiÎn ceea ce privește ultimul trimestru al anului, pe baza informațiilor pe care le deține în prezent, compania estimează că va închide anul 2024 cu o suprafață totală de teren agricol în exploatare de 16.321 ha, venituri din exploatare cuprinse între 95 și 100 de milioane de lei, precum și EBITDA cu o valoare pozitivă cuprinsă între 5 și 7 milioane de lei.
În luna octombrie a acestui an, conducerea Holde Agri Invest a anunțat implementarea unor măsuri concrete în vederea redresării activității grupului și asigurarea unei evoluții pozitive a acestuia pe termen lung. Aceste măsuri au venit ca răspuns la dificultățile majore întâmpinate în ultimii doi ani, în care firmele din domeniul agricol din România, inclusiv Holde Agri Invest, s-au confruntat cu o serie de crize suprapuse, care au condus la pierderi semnificative și la decapitalizare. Măsurile luate de echipa de management în ultimele luni, în contextul unui an provocator, au început treptat să își arate efectele, însă implementarea unora dintre ele necesită un anumit interval de timp, iar impactul major va fi resimțit în anul 2025.
Acțiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 octombrie 2020 și se tranzacționează sub simbolul bursier HAI.
Luna trecută, Holde Agri Invest anunța implementarea unor măsuri concrete în vederea redresării activității grupului și asigurarea unei evoluții pozitive a acestuia pe termen lung.
Aceste măsuri vin ca răspuns la dificultățile majore întâmpinate în ultimii doi ani, în care firmele din domeniul agricol din România, inclusiv Holde Agri Invest, s-au confruntat cu o serie de crize suprapuse, care au condus la pierderi semnificative și la decapitalizare. Printre principalele provocări s-au numărat creșterea explozivă a prețurilor la îngrășăminte în 2022, urmată de scăderea prețurilor produselor agricole în 2023, care nu au acoperit costurile de producție. În 2024, seceta care a afectat sudul României a lovit puternic și cele cinci nuclee ale Holde Agri Invest, ceea ce a agravat și mai mult situația grupului.
CITEȘTE ȘI Doua lanțuri de magazine nu au respectat prețul plafonat la iaurt și lapte, suține ministrul Agriculturii Având în vedere contextul dificil, pe termen mediu, prioritatea Holde Agri Invest este stabilizarea situației financiare și consolidarea afacerii, urmând ca, pe termen lung, să fie reluate planurile de extindere și dezvoltare. În acest context, o parte dintre membrii Consiliului de Administrație, Iulian Cîrciumaru, Leonard Alexandru Leca și Robert Maxim, au decis să se implice direct în procesul de redresare a companiei, cu obiectivul clar de a readuce compania la profitabilitate pe termen mediu. Experiența profesională comună a celor trei membri ai Consiliului, care sunt și acționari semnificativi, reflectă responsabilitatea lor față de ceilalți acționari, care au avut încredere în companie de la listarea acesteia pe piața AeRO.
„Holde Agri Invest este o companie publică începând cu anul 2020 și a fost listată cu scopul de a oferi expunere în sectorul agricol din România, fiind un pionier în această direcție. În toată această perioadă, compania a fost întotdeauna transparentă și corectă cu investitorii săi, iar având în vedere contextul dificil pe care îl traversăm dorim să transmitem un mesaj puternic și clar față de toți stakeholderii noștri: Împreună cu colegii mei din cadrul Consiliului de Administrație suntem pe deplin conștienți de gravitatea situației în care se află grupul, dar și tot sectorul de agricultură din Romania. Prin urmare, ne dorim să îi asigurăm pe acționarii noștri că suntem implicați în mod constant în discuții cu partenerii noștri – de la instituții financiare, care ne-au oferit și ne oferă în continuare sprijinul lor, până la furnizori și clienți, cu care căutăm soluții pentru a menține colaborarea și a ne asigura sprijinul lor necesar pentru desfășurarea în continuare a ciclului de producție. Suntem convinși că doar cu sprijinul tuturor acestor parteneri vom reuși să depășim această perioadă dificilă”, a declarat Iulian Cîrciumaru, Președintele Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest.
Holde Agri Invest este un grup tânăr în sectorul agricol, cu doar cinci ani de activitate operațională, dintre care ultimii doi ar fi trebuit să fie dedicați consolidării. Cu toate acestea, compania a continuat investițiile deja inițiate, în ciuda provocărilor majore, ceea ce a complicat și mai mult gestionarea crizelor apărute în perioada 2022–2024.
Ca urmare a acestor evenimente, Consiliul de Administrație al Holde Agri Invest a decis să schimbe echipa de conducere, numind un CEO interimar, Bogdan Serghiescu, și un nou CFO, Bogdan Lungu. Aceste decizii au fost recent comunicate public la Bursa de Valori București. Consiliul de Administrație își exprimă încrederea deplină că cei doi executivi vor reuși să gestioneze cu succes provocările actuale ale companiei, în beneficiul tuturor acționarilor. Aceste schimbări reprezintă doar o parte dintr-un plan mai amplu de redresare avut în vedere de Consiliul de Administrație al Holde care include măsuri în domeniul managementului, reorganizării, controlului costurilor și strategiilor financiare.
Leonard Alexandru Leca, Membru al Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest a adăugat: „În calitate de membri ai Consiliului de Administrație, susținem pe deplin noua echipă managerială în implementarea tuturor măsurilor menite să eficientizeze activitatea. Am demarat procesul prin restructurarea organigramei și ajustarea costurilor directe aferente fiecărei culturi. Ne propunem să ajustăm aceste costuri fără a compromite productivitatea sau a pune în pericol performanța operațională. În plus, analizăm în detaliu și optimizăm toate costurile indirecte și administrative, cu scopul de a crea o structură mai eficientă pentru grupul nostru. De asemenea purtăm discuții, unele aflate în stadii avansate, pentru a semna noi parteneriate și a atrage noi investitori care să contribuie la dezvoltarea Holde Agri Invest.”
Pentru a sprijini efortul de redresare și a răspunde nevoilor curente ale companiei, SEVENX VENTURES S.R.L., acționar semnificativ al Holde Agri Invest, a acordat companiei un împrumut în valoare de 1,5 milioane de lei, cu scadență la 01.10.2027. Această opțiune a fost preferată datorită rapidității în comparație cu o majorare de capital social, iar împrumutul acordat de acționari este subordonat creditelor existente la banca principală. În plus, se analizează posibilitatea conversiei acestei datorii în acțiuni în cadrul unei eventuale majorări de capital social. Împrumutul are o dobândă fixă de 10%. De asemenea, Consiliul de Administrație se află în discuții avansate pentru a identifica soluții de finanțare suplimentare din partea instituțiilor financiare în perioada următoare.
„Deși traversăm o perioadă dificilă, suntem implicați activ, atât prin expertiza noastră profesională, cât și prin susținerea constantă a angajaților, furnizorilor și clienților noștri. În plus, ne concentrăm pe protejarea intereselor acționarilor și partenerilor noștri, inclusiv instituțiile financiare, căutând cele mai bune soluții pentru a depăși această perioadă dificilă. Suntem încrezători că, datorită măsurilor deja implementate și stării excelente a culturilor înființate, vom reuși să redresăm compania și să o readucem pe un traseu profitabil”, a declarat Robert Maxim, Membru al Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest.
Măsurile luate de echipa de management în ultimele luni, în contextul unui an provocator, au început treptat să își arate efectele, însă implementarea unora dintre ele necesită un anumit interval de timp, iar impactul major va fi resimțit în anul 2025. Până atunci, grupul a suspendat orice plan de extindere până la stabilizarea situației companiei.
Holde Agri Invest este o companie inițiată de un grup de antreprenori români având ca obiectiv dezvoltarea acesteia pentru a deveni lider în domeniul agriculturii din România. Înființată în 2018, compania exploatează peste 16.300 de hectare de teren, organizate în cinci nuclee - ferma Roșiori situată în Roșiori de Vede (județul Teleorman), Frumușani (județul Călărași), Videle (județul Teleorman), Conțești (județul Dâmbovița) și Salcia (județul Brăila). Începând din octombrie 2020, Holde Agri Invest este o companie publică cotată pe piața AeRO a Bursei de Valori București cu simbolul HAI, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB.