DN Agrar Group, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, a raportat în primele nouă luni un profit net de 21 milioane lei, în scădere de 6%, și o cifră de afaceri mai mare cu 9%, de 127 milioane lei.
”DN Agrar Group (BVB:DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală, încheie primele 9 luni ale anului 2024 cu o creștere a cifrei de afaceri de 9%, față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 127 milioane lei. Creșterea a fost determinată de efectivul de animale mai mare, care a dus la o creștere de 14% a cantității de lapte livrate față de 2023, și de eficiența operațională”, anunță compania.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Profitul net a fost de 21 milioane lei, o scădere de 6%, influențat în principal de evoluția prețului mediu al laptelui și de reevaluarea activelor fixe, scrie News.ro.
Activele totale au ajuns la 344 milioane lei, un avans de 12% față de sfârșitul anului 2023. Activele fixe au fost de 236 milioane lei, un avans de 11%, ca urmare a înregistrării ca mijloace fixe a tineretului de vaci de lapte intrat în procesul producției de lapte și a achiziționării de echipamente agricole. Activele curente au crescut cu 12%, în urma unui avans de 22% în stocuri.
„Abordarea noastră în gestionarea performanței se concentrează pe investiții strategice, eficiență operațională și adaptabilitate la condițiile pieței. Prin urmare, în primele 9 luni ale anului, cifra noastră de afaceri și EBITDA au crescut cu 9%, respectiv cu 8%, comparativ cu perioada similară din 2023. În centrul operațiunilor DN Agrar este angajamentul față de practicile agricole durabile, după cum reiese din progresele înregistrate în adoptarea tehnologiilor și în realizarea investițiilor strategice cheie, inclusiv instalarea de roboți, ferma Straja, fabrica de compost și proiectul de producție a biometanului”, spune Jan Gijsbertus de Boer, președinte al Consiliului de Administrație, CEO, DN Agrar Group.
Veniturile din exploatare au fost de 193 milioane de lei, o creștere de 7% față de aceeași perioadă din 2023. Veniturile din producția vândută au fost în sumă de 126 milioane de lei, înregistrând un avans de 9% față de aceeași perioadă din 2023.
Cheltuielile de exploatare s-au ridicat la 162 milioane lei, mai mari cu 10%, determinate de reevaluarea mijloacelor fixe în fermele DN Agrar și de creșterea cheltuielilor cu personalul ca urmare a extinderii activității.
CITEȘTE ȘI H&M închide un întreg lanț de magazineDatoriile pe termen lung au fost de 188 milioane lei, o creștere de 9% față de sfârșitul anului 2023.
La sfârșitul lunii septembrie 2024, efectivele de animale deținute de DN Agrar, constând din vaci de lapte și bovine tinere, erau de aproximativ 15.000 de capete.
DN Agrar Group este cel mai mare producător de lapte de vacă din România și unul dintre cei mai mari jucători de pe piața europeană. Compania a fost fondată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara. Principalele domenii de activitate ale DN Agrar sunt zootehnie, producție agrícolă vegetală, prestări servicii agrícole, logistică, transport, turism și servicii de consultanță în afaceri și management. Grupul DN Agrar include 11 companii, dintre care 4 ferme a căror activitate principală este creșterea vacilor de lapte (ferma Prodlact) și producția de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar și Apold). Grupul DN Agrar are aproximativ 300 de angajați, lucrează peste 7.000 de hectare de teren deținute și în arendă și deține peste 15.000 de animale, atât vaci de lapte, cât și tineret bovin.
Compania este listată pe Bursa de Valori București, piața AeRO, din februarie 2022, în urma încheierii unui plasament privat de acțiuni în iulie 2021, prin care compania a atras 24,8 milioane lei de la investitori.