EXCLUSIV Planurile pentru România ale mexicanilor - liderii lumii la pâine: Prezență în fiecare magazin din țară cu cel puțin un produs relevant, investiții masive, hub regional, chiar și noi fabrici

EXCLUSIV Planurile pentru România ale mexicanilor - liderii lumii la pâine: Prezență în fiecare magazin din țară cu cel puțin un produs relevant, investiții masive, hub regional, chiar și noi fabrici
Emil Popescu
Emil Popescu
scris astăzi, 01:24

Grupul mexican Bimbo, cea mai mare companie de panificație din lume, care a preluat atât Vel Pitar, cât și cea mai vândută pâine din România, tranzacții anunțate de Profit.ro, și-a propus să transforme capacitățile din România într-un hub de producție pentru întreaga regiune. General Managerul Bimbo România, Ionuț Ilie, anunță prin intermediul Profit.ro care vor fi direcțiile strategice ale companiei: diversificarea producției, extinderea la nivel național astfel încât cel puțin un produs Bimbo să fie prezent în fiecare magazin, creșterea exporturilor și investiții de peste 100 de milioane de euro planificate pentru următorii 5 ani, în special în producție.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

“Ne continuăm consolidarea pe piața  pâinii, căreia îi suntem devotați, o piață fragmentată, cu mult specific local, în România.  Și, de asemenea, țintim diversificarea de business. Vom intra în categorii noi, Bimbo fiind un grup care joacă în toate categoriile din Panificație în lume (Sweet Baked Goods, salty snacks, patiserie împachetată, cookies, biscuiți, practic orice se face din făină, albă sau specială, de grâu sau alternative).

Urmărește-ne și pe Google News
Unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din România este lovit puternic de secetă și anunță că schimbă brusc strategia - Suspendă extinderea și își retrage directorul CITEȘTE ȘI Unul dintre cei mai mari operatori de terenuri agricole din România este lovit puternic de secetă și anunță că schimbă brusc strategia - Suspendă extinderea și își retrage directorul
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: ARB, BCR, BRD, Garanti
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Pe lângă asta, ne uităm către segmentul de chipsuri din făină de porumb, cu o creștere interesantă și în România. Am și lansat brandul de notorietate Takis, începând cu luna mai, și creșterea lui graduală în piața autohtonă este unul dintre pilonii noștri de  dezvoltare strategică”, spune Ionuț Ilie.

Startul Takis a fost foarte bun, peste așteptările companiei, astfel că brandul are deja  notorietate, venită în special din mediul digital: “A fost o surpriză foarte plăcută pentru noi și suntem încă la început de drum”.

VIDEO Ministrul Mediului cere Romsilva - Nu mai vindeți scump lemnul către producătorii de mobilă! CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul Mediului cere Romsilva - Nu mai vindeți scump lemnul către producătorii de mobilă!

Pentru următorii 5 ani, Bimbo a planificat în România investiții de peste 100 de milioane de euro, în special în producție (pentru modernizarea unor capacități, dezvoltarea producției în cele 16 fabrici actuale, creșterea siguranței alimentare și a angajaților etc), dar și în sisteme de distribuție moderne.

„Dezvoltarea de unități noi nu este exclusă, dar nu este o prioritate în acest moment. Toate investițiile rezultă dintr-o optimizare de flux de producție. Ne uităm foarte atent la ce avem azi, la ce acoperire avem pe liniile de producție, ce ar trebui să înlocuim cu tehnologii noi, eficiente, și evident în funcție de nevoia de prezență în anumite locuri gândim și dezvoltarea sistemului de distribuție”, detaliază managerul Bimbo România.

FOTO Auchan extinde noul tip de magazine lansat recent în România CITEȘTE ȘI FOTO Auchan extinde noul tip de magazine lansat recent în România

Planurile vizează o prezență mai puternică a Vel Pitar - principalul producător local de pâine, intrat anul trecut în portofoliul Bimbo – pe anumite regiuni geografice prea puțin acoperite acum de acest brand, precum Transilvania, sudul Moldovei și Dobrogea.

Mai departe, ambițiile Bimbo sunt ca cel puțin unul dintre produsele proprii să fie disponibil în fiecare magazin din România. Și în privința exporturilor este așteptată o evoluție spectaculoasă – dacă acum livrările peste granițe sunt marginale, în următorii ani acestea ar urma să reprezinte 20% din business.

În corpul uman au fost găsite 3.600 de substanțe contaminante care provin din ambalajele alimentelor CITEȘTE ȘI În corpul uman au fost găsite 3.600 de substanțe contaminante care provin din ambalajele alimentelor

“Avem toate motivele să devenim un hub de export în Europa de Est, Balcani, spațiul ex sovietic: avem materie primă la un preț corect, și de bună calitate, având în vedere că România este unul dintre producătorii de cereale importanți din regiune, avem forță de muncă bine calificată și încă accesibila față de Europa de Vest și avem știința de a face pâine și produse de panificație în general”, argumentează reprezentantul Bimbo.

În acest an, Bimbo a cumpărat – tot de la familia omului de afaceri Andrei Siminel, ca și în cazul Vel Pitar - noi active și companii, inclusiv afacerea Trei Brutari, care deține cea mai vândută pâine la nivel național, brandul Boierească.

Ionuț Ilie spune că, în principiu, compania își dorește acum, după cele două rânduri de achiziții, o dezvoltare organică, dar nu este exclusă nicio oportunitate de achiziție care să completeze busines-sul, dacă aceasta se justifică.

VIDEO Therme va finaliza cu fonduri europene centrala electrică cu panouri fotovoltaice CITEȘTE ȘI VIDEO Therme va finaliza cu fonduri europene centrala electrică cu panouri fotovoltaice

Bimbo reprezintă în România, în prezent, un business de 230-250 de milioane de euro, și are ca țintă o creștere anuală de două cifre, aproape de 20%, pentru următorii ani.

Piața pe care activează compania se confruntă însă cu mai multe provocări, precum scăderea consumului, în volum, ca urmare a reducerii populației și a tendințelor nutriționale  de  consum  mai redus de produse de panificație.

Cu toate acestea, piața locală a pâinii este una dintre cele mai mari din lume din perspectiva consumului pe cap de locuitor – un român consumă anual în medie 80-90 de kilograme de pâine, a doua cea mai mare cantitate la nivel global, după Turcia.

Deși este dificil de evaluat, în primul rând din cauza pâinii proaspete, cel mai mare și cel mai fragmentat segment de piață, piața pâinii are o valoare estimată la 2,5 - 2,7 miliarde de euro la preț de retail, potrivit datelor Euromonitor, de departe cea mai mare industrie de food din România.

GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Simtel. Prețul-țintă al acțiunilor a fost mutat cu peste 30% CITEȘTE ȘI GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Simtel. Prețul-țintă al acțiunilor a fost mutat cu peste 30%

Adăugând și celelalte categorii de panificație, piața românească ajunge la 4,2 miliarde de euro.

Spre comparație, Polonia și Olanda sunt piețe nu foarte îndepărtate ca valoare (5 miliarde euro fiecare), în timp ce la extreme se regăsesc țări ca Bulgaria (1 miliard de euro), respectiv UK, Italia și Germania (20-21 de miliarde de euro fiecare).

“Facem parte din segmentul țărilor unde ponderea pâinii este foarte mare, iar celelalte subsegmente au încă mult spațiu de dezvoltare. Stăm într-un spațiu unde obiceiul de a consuma pâine este istoric, emoțional și foarte bine înrădăcinat, pentru că noi mâncăm pâine cu aproape orice, pâinea este în centrul meselor”, explică Ionuț Ilie.

Grupo Bimbo este cea mai mare companie din lume din domeniul panificației și un jucător important în piața de produse de impuls. Grupo Bimbo deține 224 facilități de producție și mii de centre de vânzare, plasate strategic în 35 de țări de pe teritoriul a 4 continente: America, Europa, Asia și Africa. Categoriile sale importante de produse includ printre altele pâinea feliată, panificația mică, prăjituri, pâine prăjită, brioșe, covrigi, tortilla & lipii, specialități.

Ultrabogații Marii Britanii amenință cu plecarea în masă din țară CITEȘTE ȘI Ultrabogații Marii Britanii amenință cu plecarea în masă din țară

Grupo Bimbo fabrică peste 10.000 de tipuri de produse și deține una dintre cele mai de mari rețele de distribuție din lume, cu peste 3,3 milioane de puncte de vânzare, mai bine de 57.000 de rute de vânzare și peste 145.000 de angajați.

Cu Vel Pitar, principalul producător local de pâine, Bimbo a avut în 2023 cele mai bune rezultate financiare de la lansarea companiei românești, în primul an de la cumpărarea acesteia.

Datele analizate de Profit.ro relevă că Vel Pitar a avut în 2023 afaceri de 841,4 milioane lei (de la 762,7 milioane lei în 2022) și un profit net de 124 milioane lei (90,3 milioane lei în anul precedent), acestea fiind și cele mai mari cifre de la înființarea companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bimbo
paine
vel pitar
boiereasca