Reprezentanții statului român au semnat vineri, la Ministerul Finanțelor, un contract de finanțare de 360 milioane euro cu Banca Europeană pentru Investiții (BEI), din care România va acoperi parțial cheltuielile de la buget aferente contribuției naționale la proiectele realizate din fonduri europene în perioada de programare 2014-2020, în cadrul programelor operaționale Competitivitate, Capital Uman și Infrastructură Mare.
BEI reprezintă instituția financiară a Uniunii Europene, având ca acționari cele 28 de state membre, iar Consiliul Guvernatorilor BEI cuprinde miniștrii de finanțe din cele 28 de state UE, inclusiv pe cel al României, scrie News.ro.
Pe lângă acordul de împrumut, alte două acorduri, încheiate de BEI cu Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP) și Ministerul Fondurilor Europene, vizează acordarea de asistență tehnică în valoare de 19 milioane de euro.
Acordurile au ca obiectiv general susținerea creșterii economice în România și extinderea furnizării de servicii de consultanță dedicate autorităților naționale pentru îmbunătățirea implementării proiectelor și a absorbției fondurilor europene.
"Împrumutul din partea BEI va co-finanța proiecte de infrastructură publică prioritare, cu o valoare totală de aproximativ 7,7 miliarde de euro, cu efecte economice așteptate puternice în cadrul mai multor Programe Operaționale ale UE (care cuprind în special CDI, TIC și proiecte sociale) și va sta la baza unor transformări structurale ulterioare pe piața muncii, prin îmbunătățirea seturilor de abilități", a afirmat vicepreședintele BEI, Cristian Popa, care a semnat acordurile din partea băncii europene.
Banca Europeană de Investiții acordă împrumuturi atât sectorului public, cât și celui privat pe baze comerciale, astfel că proiectele finanțate trebuie să fie bancabile, mature și economic viabile.
"Aud că nu există finanțări pentru proiecte. Aceasta este cea mai mică dintre probleme. Proiectele trebuie fie bune și trebuie să fie multe", a spus Popa în fața jurnaliștilor, după semnarea acordurilor.
Reprezentanții statului vor ca tot mai multe firme private să acceseze finanțări de la BEI.
"Vom încuraja sectorul privat să caute în mod activ oportunități de finanțare, subliniind faptul că îi stau la dispoziție și facilități de elaborare de proiecte”, a declarat Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, care a semnat acordul de finanțare din partea statului român.
În privința acordurilor de asistență tehnică, acestea vizează creșterea absorbției fondurilor europene în noul buget european.
"Acordul de servicii, semnat astăzi, va continua asistența tehnică furnizată de BEI în perioada de programare anterioară și va contribui la îndeplinirea condiționalităților specifice POIM - programul strategic de dezvoltare a infrastructurii naționale, cu o alocare financiară nerambursabilă de peste 41% din totalul fondurilor structurale și de investiții acordate României în perioada de programare 2014 - 2020”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, unul dintre semnatarii acordurilor.
După 1990, BEI a acordat finanțări totale de 11,4 miliarde euro în România, pentru proiecte precum fabrica de anvelope Pirelli din Slatina, metroul din București, un proiect de energie verde al ENEL și programele de reabilitare termică a blocurilor din Capitală.
În februarie, Cristian Popa - fost viceguvernator al Băncii Naționale a României - a fost numit vicepreședinte și membru al Comitetului de direcție al Băncii Europene de Investiții de către Consiliul guvernatorilor instituției financiare și și-a preluat funcția de la 1 martie.
Popa l-a înlocuit în postul de vicepreședinte al BEI pe Mihai Tănăsescu, deținătorul funcției din 2012, vizat de o anchetă a DNA privind licențele Microsoft, în care sunt implicați ați opt foști miniștri.
Vicepreședintele român coordonează activitățiile de finanțare din România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia și țările AELS.