România va subscrie un pachet suplimentar de acțiuni la capitalul Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN), după ce Albania, una dintre țările acționare, a decis să nu participe la o majorare de capital, relevă un act analizat de Profit.ro.
Cum România și Ucraina au fost singurele state care au suprasubscris în cadrul majorării, vor putea subscrie și acțiunile care ar fi revenit altfel Albaniei.

Subscrierea la nivel maxim ar putea oferi României perspectiva unei poziții permanente, inclusiv eventualul acces la poziția de președinte, care a fost rezervată până în prezent Turciei și Federației Ruse, sau la o poziție de conducere permanentă.
Ucraina are în prezent un pachet de acțiuni la BCDMN mai mic decât România, astfel că are prioritate la subscrierea unui pachet mai mare din acțiunile refuzate de Albania. După această nouă alocare, România și Ucraina vor avea participații egale.
La 21 mai 2024 a fost adoptată Rezoluția nr. 220 a Consiliului Guvernatorilor BCDMN prin care se finalizează procesul de alocare a acțiunilor din cadrul majorării de capital și se stabilesc modalitățile și termenele de plată. Rezoluția și derogarea primită din partea autorității competente din Republica Elenă în materie de aplicarea sancțiunilor cu privire la alocarea acțiunilor către Federația Rusă.
Astfel, cea de a doua fază a majorării de capital s-a încheiat prin confirmarea subscrierilor pentru toate statele membre, mai puțin Albania, care nu participă la majorarea de capital.

Acțiunile care ar fi trebuit alocate Albaniei au fost distribuite către România și Ucraina, singurele state care au suprasubscris, cu respectarea principiului potrivit căruia se acordă prioritate statelor membre care dețineau un număr mai mic de acțiuni (în acest caz Ucraina, care primește cea mai mare parte a acțiunilor nesubscrise de Albania).
Situația privind numărul de acțiuni deținute de statele membre în urma alocării:
- Albania va deține 40.000 acțiuni,
- Armenia va deține 27.136 acțiuni,
- Azerbaijan va deține 135.680 acțiuni,
- Bulgaria va deține 366.336 acțiuni,
- Georgia va deține 13.568 acțiuni,
- Republica Elenă va deține 447.774 acțiuni,
- Republica Moldova va deține 13.568 acțiuni,
- România va deține 380.256 acțiuni,
- Federația Rusă va deține 447.774 acțiuni,
- Turcia va deține 447.774 acțiuni,
- Ucraina va deține 380.256 acțiuni,
Statele membre beneficiază de o perioadă până la 31 decembrie 2026 pentru a finaliza procedurile interne, în conformitate cu cerințele legale relevante, pentru asigurarea plății acțiunilor alocate fie sub formă de bilet la ordin fie ca și plată în numerar. Transferul acțiunilor alocate și al drepturilor de vot se va face la primirea de către Bancă a dovezii emiterii biletului la ordin sau a efectuării plății până la 31 decembrie 2026.
În cazul plății efectuate prin bilete la ordin, vor urma opt rate anuale egale, prima tranșă urmând să fie plătită înainte de sfârșitul anului 2027. România a utilizat până în prezent (atât în cazul plății capitalului inițial, cât și în cazul primei majorări de capital) varinata biletului la ordin.
Astfel, România își majorează capitalul deținut la BCDMN cu 100.256 acțiuni în valoare totală de 115,29 milioane euro, din care capital vărsat 30%, respectiv 34.588.320 EUR. Plata se va realiza în 8 rate anuale succesive, fiecare în valoare de 4.323.540 EUR.