A fost nevoie să treacă ani buni de la creditarea prădalnică ce a marcat jumătatea deceniului trecut pentru a ne da seama – în vâltoarea dezbaterii privind legea dării în plată – că unele bănci nu au venit în România pentru a realiza profituri în regim de piață concurențială, alocând judicios capitalul.
Cu atât mai mult suntem suspicioși că tot creditul a fost pompat aiurea acum 10 ani pentru a crea poveri insurmontabile românilor care au trecut pragul băncilor. Nu le pasă bancherilor de sănătatea financiară a clienților lor sau dacă aceștia au folosit bine banii din împrumuturi. Faptul că în planul de business scontau pe veniturile reziduale ale debitorilor care au sucombat sub povara datoriilor – fiind executați – ne arată natura de creditare prădătoare („predatory lending”, cum spun americanii) a expansiunii nesustenabile a datoriilor și balonului imobiliar care a însoțit aderarea țării la UE.
CITEȘTE ȘI În sfârșit, avem o lege a falimentului personal Legea dării în plată a venit târziu, pentru a cârpi o distorsiune majoră în piața creditului, care lăsa băncilor stimulentul pervers de a injecta aberant credit acolo unde acesta nu trebuie să pătrundă, cu liniștea că forțele coercitive ale statului și sistemul popririlor bancare vor ține captivi debitorii executați.
Eliberarea datornicilor după faliment și predarea garanției – conform principiilor capitalismului - esență a legii votată în Parlament, a fost vehement contracarată de sistemul bancar care se revendică tot mai puțin de la principiile pieței libere, cât de la feudalismul care lega lucrătorii de glie.
Nici după adoptare, unele bănci nu abandonează. Potrivit unui document publicat și de Profit.ro, Raiffeisen Bank invită Guvernul și Președinția la negocieri „pe teren neutru” (?!) înainte ca instituția de credit să se adreseze instanțelor internaționale. Un demers cu iz de ultimatum pentru că are și o dată limită, de 30 septembrie.
Banca invocă un tratat cu Republica Austria din 1997 care a stat la baza investiției străine a Raiffeisen Bank și că schimbarea de legislație operată în această primăvară ar încălca prevederile acestuia de protejare a investițiilor austriece în România.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Raiffeisen cere României să accepte negocieri "pe teren neutru" până pe 30 septembrie asupra dării în plată, altfel începe procesul Aflăm așadar că investiția Raiffeisen este prejudiciată, de unde prezumăm că aceasta depinde de dreptul băncii de a urmări debitorii pentru recuperarea creditului aberant pompat până la finele vieții, chiar și după executarea garanției, într-o dependență perpetuă. Interesant model de business.
Pentru România, cel puțin, apare clar, că așteptările capitalului bancar străin sunt acelea că datoriile trebuie păstrate întru perpetuitate, chiar și când datoriile sunt rezultate dintr-o creditare iresponsabilă („irresponsible lending”, tot americanii au inventat acest termen, bată-i vina!) care cade în sarcina celui care acordă împrumutul.
CITEȘTE ȘI Legea dării creditelor proaste Creditul ipotecar trebuie să devină ipotecar. Această prevedere până la truism este esența legii dării în plată. O reparație față de existența unei înșelătorii permise de la Banca Națională, ca băncile comerciale să promoveze drept credite ipotecare niște credite care nu erau ipotecare, adică unele care să stingă datoria odată cu predarea garanției, așa cum spune și etimologia termenului.
Este demersul de bun-simț al pieței pentru care o bancă este gata să târască statul român în procese internaționale. Așa, cel puțin, spune scrisoarea remisă președintelui Klaus Iohannis. Și aici avem o nelămurire. Ce vor bancherii? Să treacă zona executivă cu buldozerul peste o lege votată de legislativ după o amplă dezbatere în care legea a obținut susținerea din partea majorității covârșitoare a opiniei publice interesate? Se împiedică de democrație?
Legea este validată ca fiind ceva de care are nevoie societatea românească și are o dublă legitimare, respectiv aceea de a copia principiile regimului creditării ipotecare din America (cea mai veche și mai performantă piață pe acest segment) și existența unei dezbateri publice de o amploare pe care puține legi au avut-o în România.
CITEȘTE ȘI Mic dicționar de faliment personal Nu știu în ce ar consta încălcările din tratatul cu Austria invocate de Raiffeisen că ar aduce prejudicii, dar nu cred că prevederile acordului ar putea excede cadrul general al defășurării unei activități oneste în condiții de piață concurențială.
România acordă dreptul la investiții și le poate asigura o protecție într-un cadru general al capitalismului, dar nu poate preveni pierderile rezultate din decizia greșită a actorilor economici. Nu spune nicăieri în capitalism că statul trebuie să te ferească de propria ta prostie.
Să fim înțeleși! Dacă băncile se zvârcolesc, nu este ca urmare legea dării în plată, ci pentru că au acordat credite aberante în perioada umflării balonului imobiliar. Nu este vinovat legiuitorul că au dat băncile împrumuturi la jumătatea deceniului trecut pentru achiziția de apartamente cu 2 camere în cartiere bucureștene la prețuri de 100.000 de euro, plasament cu siguranță greșit. Sau ce răspundere are statul român că Raiffeisen Bank a dat în neștire credite în franci elvețieni într-o etapă de cotare extremă a monedei helvete, la praguri nebunești de îndatorare ale familiilor de debitori? Creditarea iresponsabilă cade întotdeauna în sarcina creditorilor și nu înțelegem ca România să fie acuzată de cei care au mai oferit mostre de hazard moral și pe alte meleaguri.
Urmărirea cu popriri pe venituri pentru întreaga viață sau până la stingerea totală a datoriilor unor debitori care deja își vor fi suportat pierderea prin renunțarea la avans, la sumele plătite sub formă de rate și la imobilul ipotecat, este neeconomică și antisocială. Legea dării în plată a venit să repare această anomalie existentă nepermis de mult în societatea românească.
Contrazicerea vehementă a principiilor legii denotă doar faptul că unele bănci străine au venit în România nu pentru a plasa credit în regim capitalist. Sunt instituțiile care nici acum nu vor să-și asume răspunderea pentru creditarea mincinoasă care a tras România într-o prelungită recesiune de bilanț.
Au plasat greșit capital acum 10 ani, dar se uită cu furie la Parlamentul României. Au umflat balonul imobiliar, dar amenință statul român cu instanțele internaționale. Să vedem ce va ieși. Tribunalele îndreaptă nedreptatea, dar nu vindecă prostia.
