Fabrica de Lapte Brașov, producătorul local al brandurilor Olympus și Oly, controlat de investitori greci, împreună cu subsidiara bulgară a grupului elen, Tyrbul EAD, vor să contracteze credite cu o valoare cumulată de 52 de milioane de euro, din care 50 de milioane de euro de la Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre și de la Banca Internațională de Investiții.
”Societatea (Fabrica de Lapte - n.r.) intenționează să încheie un contract de împrumut cu Black Sea Trade and Development Bank S.A. Grecia („BSTDB“), în calitate de împrumutător, și Societatea împreună cu Tyrbul EAD, o societate pe acțiuni, organizată și funcționând în conformitate cu legile din Bulgaria(...), în calitate de împrumutați, împreună și fiecare individual, prin care BSTDB va pune la dispoziția Societății și a Tyrbul un împrumut în sumă de 28.000.000 EUR („Contractul de împrumut BSTDB“) și un contract de împrumut cu International Investment Bank („IIB“), în calitate de împrumutător, și Societatea și Tyrbul, în calitate de împrumutați împreună și fiecare individual, prin care IIB va pune la dispoziția Societății și a Tyrbul un împrumut în valoare de 22.000.000 EUR (...)”, se arată într-o decizie a acționarilor din 26 aprilie.
Fabrica de Lapte Brașov va garanta cu bunuri mobile și imobile care vor acoperi 140% din valoarea creditelor.
Acționarii Fabricii de Lapte Brașov sunt Michail și Dimitrios Sarantis (fiecare având 2,3% din acțiuni), Tyras SA (cu 16,7%, în cadrul căreia cei doi frați Michai și Dimitrios Sarantis sunt președinte și, respectiv, director general), Aneta Kampagianni și Paraskevi Lappa (fiecare cu câte 0,78%) și Hellenic Dairies (cu 77%).
CITEȘTE ȘI Producătorul Olympus, cu afaceri de 77 mil. euro în 2015, pregătește investiții de peste 10 mil. euro la fabrica din BrașovFabrica de Lapte Brașov a avut o cifră de afaceri de 77 milioane de euro anul trecut, cu 12% mai mult față de 2014, și a anunțat că pregătește investiții de cel puțin 10 milioane de euro în următorii doi ani în fabrica de la Hălchiu, din județul Brașov.
Tyrbul a investit, în 2003, 17 milioane de leva (aproximativ 8,7 milioane de euro) pentru construirea fabricii de brânzeturi de la Sliven, potrivit presei din Bulgaria. În 2014, Tyrbul a anunțat că va investi 15 milioane de euro în următorii doi ani pentru noi facilități de producție și echipamente.
Grupul elen, fondat de familia Sarantis în 1950, este prezent pe piața din România din 1999. În 2011, grecii au inaugurat fabrica din Brașov, în urma unei investiții inițiale de 55 de milioane de euro.
Principalii competitori ai Olympus, pe o piață estimată la 800 de milioane de euro, sunt FrieslandCampina (Napolact), Albalact, Covalact, Danone.