România și Serbia vor să construiască, până în 2025, o autostradă între Timișoara și Pančevo

România și Serbia vor să construiască, până în 2025, o autostradă între Timișoara și Pančevo
scris 2 mar 2017

România și Serbia vor colabora pentru susținerea diplomatică și financiară a construcției autostrăzii Timișoara - Vârșeț - Pančevo, pentru care studiul de fezabilitate a fost deja realizat și indică anul 2025 ca termen de finalizare.

În acest sens, Guvernul român a aprobat în ședința de astăzi un Memorandum privind negocierea și semnarea unui Protocol de cooperare cu Guvernul Republicii Serbia.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit Executivului, includerea unei noi autostrăzi este o prioritate în master planurile de transport ale celor două state.

Tronsonul dintre Pančevo și Vârșeț este recunoscut în lista unică de proiecte pregătite a Serbiei, iar execuția lucrărilor pentru sectorul de drum Timișoara - Moravița este cuprinsă în Strategia de implementare a Master Planului General de Transport al României pe lista lungă a proiectelor din sectorul rutier, în prima perioadă de finanțare 2014-2020, cu suma de 29,5 milioane euro fără TVA.

FOTO Porsche Panamera Sport Turismo, primul wagon cu eleron retractabil, poate fi comandat pentru 97.550 euro CITEȘTE ȘI FOTO Porsche Panamera Sport Turismo, primul wagon cu eleron retractabil, poate fi comandat pentru 97.550 euro

Noul drum de mare viteză va contribui la conectarea coridorului rutier cu modurile de cale ferată care tranzitează România și cu modul fluvial care trece prin Ungaria, Serbia și România, reprezentat de Dunăre.

Guvernul arată că autostrada Timișoara - Pančevo vizează și creșterea incluziunii sociale și calității vieții în regiunea transfrontalieră, precum și dezvoltarea unitară a infrastructurii de transport capabilă să suporte traficul rutier de persoane și de marfă în punctele de trecere frontieră, prin intermediul realizării de noi conexiuni de transport.

viewscnt
Afla mai multe despre
serbia
romani
timisoara
pancevo
autostrada
varset