Participanții la piețele de energie din UE vor fi obligați, începând de luna viitoare, să raporteze contractele de stocare energie și gaze, dar și produsele derivative și o eventuală tranzacționare pe bază de algoritmi către ACER (agenția reglementatorilor din UE), în cazul României și a altor 2 state membre raportarea urmând a fi efectuată direct către agenția națională (respectiv ANRE).
Romgaz, cel mai important producător de gaze autohton, deținut majoritar de statul român, va livra către Electrocentrale București (ELCEN), companie la care de altfel este și acționar, aproximativ 3 TWh de gaze vândute la prețul reglementat de 120 lei/MWh în anul gazier 2024/2025.
Nuclearelectrica, deținută majoritar de statul român, a scos marți la vânzare 43,8 GWh cu livrare în bandă pe întreg anul viitor la un preț cu 50 de lei peste cel reglementat, de 400 lei/MWh, nereușind să o vândă însă. Singurul ofertant a fost o altă companie la care statul român este acționar, operatorul de transport Transelectrica.
Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a atins minimul ultimelor 9 luni, apropiindu-se de zero, după decizia de marți a liderului pieței distribuitoare de carburanți de a ieftini benzina cu 2 bani pe litru și motorina cu 4 bani pe litru, conform datelor analizate de Profit.ro.
Cel mai mare producător de gaze din România, Romgaz, deținut în proporție de 70% de stat, nu a importat în 2023 gaze, în pofida contractului semnat cu compania de stat azeră SOCAR, care a expirat la finalul lunii trecute, și a majorării de către Azerbaidjan a livrărilor către Europa anul trecut cu 45% comparativ cu 2021. Motivul: nu a avut nevoie, ritmul de scădere a cererii interne fiind de două ori mai ridicat decât cel al reducerii producției Romgaz.