L-am întâlnit prima oară pe Lucian în 2011, când am fondat - împreună cu Mihai Marcu (președintele MedLife) și Sorin Axinte (proprietar al companiei de branding Glue) – Fundația Romanian Business Leaders. Era în plin proces de salvare a ZebraPay. Conversațiile cu el sunt întotdeauna o ocazie de a descoperi unghiuri noi, idei noi și de a explora întrebări importante.
Când lucrurile nu sunt limpezi sau când nu știe ce să facă, Simona Baciu aleargă. Un obicei pe care l-a deprins cu mult timp în urmă, dar care e și astăzi la fel de eficient: câteva mii de pași într-un ritm mai alert fac minuni atunci când pe masă este o decizie importantă. Transilvania College, școala pe care a fondat-o la Cluj în 1993, a fost desemnată, de-a lungul timpului, cea mai bună școală românească, una dintre cele mai bune școli în sistem britanic din lume și școala din regiune cu cele mai bune rezultate la testele elevilor.
Biroul lui Radu Savopol e o combinație fascinantă de nou, vechi, elaborat și simplu, tablouri și hârtie de flipchart, moștenire și viitor. Probabil că nu s-a gândit niciun moment la asta – “n-am avut niciun birou până anul trecut, lucram de pe teren, din cafenele”, spune – dar improvizația evidentă care îl înconjoară pare a-l reprezenta pefect pe fondatorul rețelei de cafenele 5ToGo.
La început, a condus o companie internațională care se ocupa de comerț cu materii prime. Avea 28 de ani, o licență în Relații Economice Internaționale de la ASE și una în computere de la Politehnică. Apoi și-a făcut o companie de consultanță.
La IPEC, compania fondată de Cristian, Cosmin și Elena Covaciu acum 27 de ani, lucrează azi 800 de oameni și mai mult de 250 de roboți. Împreună, creează anual 40 de milioane de farfurii și alte tipuri de obiecte de veselă, ceea ce face ca fabrica din Alba Iulia să fie printre cei mai mari producători din lume, cu 1% din piața globală.