Turismul de business a fost blocat odată cu începutul pandemiei atât în privința cazărilor, cât și a organizării evenimentelor, iar pronosticurile nu sunt încurajatoare pentru anul acesta, ceea ce duce la soluția de a dezvolta capitala ca destinație de vacanță, fiind nevoie de sprijin din partea autorităților și de timp pentru a atrage turiști, susține Andreea Gheorghiu, Manager General al Novotel și Mercure Bucharest, la Profit TV.
Problema principală a elevilor care își doresc să studieze la o universitate este procesul dificil de a aplica la o gamă de programe și de universități, pentru a-și alege, ulterior, programul preferat, fiind necesar să acceseze o serie de platforme sau să intre pe site-ul fiecărei universități, susține, la Profit TV, Andrei Nicolae, fondator Uniapply, un start-up tech care ajută absolvenții de liceu să se înscrie la facultate.
Optimizarea afacerilor cât mai rapid prin gestionarea eficientă a numerarului, orientarea către clienți, identificarea de noi clienți și canale de distribuție, dar și oportunitatea de a regândi modelul de business, de reorganizare, sunt câteva soluții pentru ca firmele să se mențină și în perioada următoare, afirmă Bogdan Belciu, Partener Boston Consulting Group, la Profit TV.
Încheierea unui parteneriat cu un lanț de magazine pentru zona produselor de tip „ready-to-eat” și transformarea unităților închise în bucătării de tip „cloud kitchen”, unde mâncarea preparată este exclusiv livrată, sunt câteva dintre strategiile luate pentru a face business-ul profitabil în această perioadă, afirmă Radu Tănase, CEO al lanțului de restaurante Calif, la Profit TV.
Un fond care se formează și se lansează într-o perioadă de criză are cele mai mari șanse să genereze randamente semnificative, ținând cont de ciclul tipic de business care urmează după o asemenea perioadă de criză. Cu toate acestea, în România, încă nu există un ecosistem de investiții foarte dezvoltat, spune Marius Ghenea, managing partner Catalyst România, la Profit TV.