România intră într-o zonă de competitivitate prin reducerea impozitului pe dividende la 5%, dar posibilitatea de a distribui dividende în cursul anului, dorită de mediul de afaceri, nu este încă posibilă, a arătat Mihaela Mitroi, partener PwC.
"Suntem în frumoasa situație în care vom avea un impozit pe dividende de 5%. Suntem extrem de interesați să distribuim dividendele începând cu anul viitor pentru că de atunci se aplică reducerea impozitului pe dividende la 5%, deci vrem să distribuim cu 1 ianuarie 2016 și suntem interesați să folosim facilitatea cât mai benefic", a spus Mitroi.
Ea a precizat că mediul de afaceri ar dori să distribuie dividendele în cursul anului.
"Am dori ca reducerea impozitului pe dividende să fie însoțită și de posibilitatea de a se distribui dividendele în cursul anului, ceea ce nu se întâmplă deocamdată. Intrăm într-o zonă de competitivitate comparativ cu alte țări europene unde impozitul pe dividende este 0%, ca de exemplu Cipru sau Marea Britanie. Vom fi direct interesați să avem posibilitatea de a distribui după 1 ianuarie 2016", a explicat reprezentantul PwC.
Guvernul a aprobat, în ședința de marți, mai multe modificări la Codul Fiscal, printre care reducerea TVA la apă la 9%, diminuarea impozitelor pe dividende de la 16% la 5%, schimbarea regimului de impozitare a microîntreprinderilor și scutirea de impozit pe profit pentru unitățile din învățământul preuniversitar.
În cazul dividendelor, reducerea cotei de impozitare de la 16% la 5% intră în vigoare începând de la 1 ianuarie 2016 și se va aplica pentru dividendele distribuite persoanelor române, fizice și juridice, precum și dividendelor obținute, din România, de persoane nerezidente.