Proiectele de lege privind vânzarea terenurilor și crearea unui fond mutual pentru fermieri, propuse de Ministerul Agriculturii, sunt amânate din cauza discuțiilor cu producătorii, a declarat joi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în cadrul celui mai important târg de agricultură din România, Indagra, care are loc în perioada 2-6 noiembrie, la Romexpo.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea organizează licitație pentru furnizarea de echipamente medicale
Compania Națională de Căi Ferate "CFR" – SA organizează licitație pentru executarea unor lucrări de întreținere a liniilor de cale ferată
Nestlé, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața alimentară, a decis să scoată la vânzare „la prețul cel mai avantajos” mai multe terenuri din șapte județe ale României (Bihor, Cluj, Contanța, Brașov, Teleorman, Ilfov, Timiș), dar și depozitele sau birourile aferente, potrivit unei decizii a companiei publicată în Monitorul Oficial.