Volumul gazelor rusești care au intrat în România din Ucraina s-a redus cu 90% în primul trimestru al acestui an, prin punctul de interconectare Orlovka-Isaccea fiind importate doar 300 de milioane de metri cubi, a anunțat operatorul sistemului de transport din Ucraina, Gas TSO. Spre deosebire de anii trecuți, când gazul care intra în România prin acest punct era destinat majoritar alimentării statelor balcanice, în 2020, toată cantitatea de gaz exportată în acest an de Ucraina în România a avut ca destinație acoperirea consumului intern.
Consumul total de gaze înregistrat în Sistemul Național de Transport (SNT) s-a situat în 2019 la nivelul de 65,2 milioane metri cubi, fiind pentru prima dată când acest procent a scăzut sub 0,5% și a atins un minim istoric de 0,49 % din totalul gazelor naturale vehiculate, comparabil cu cel al celor mai mari și performanți operatori de transport și sistem (OTS) din Uniunea Europeană, informează Transgaz.