OMV Petrom anunță descoperirea a noi resurse de gaze în regiunea Olteniei, în apropierea zăcământului productiv Totea, în urma unor investiții de 5 milioane de euro în forarea unei noi sonde la o adâncime de peste 4.300 metri. Producția din faza de testare, de 500.000 metri cubi pe zi, reprezintă o veste bună pentru companie, care, în prima jumătate a acestui an, a înregistrat o scădere a producției de gaze cu 8%.