Guvernul a sesizat Curtea Constituțională față de proiectul de lege care prevede ca piețele să fie redeschise, a anunțat premierul Ludovic Orban, susținând că unul dintre argumentele sesizării arată că o lege nu poate modifica o hotărâre de guvern care se referă la starea de alertă.
Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a modificat marți o ordonanță de urgență cu o serie de prevederi privind domeniul agriculturii, stabilind, printr-un amendament, că pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea.