Cercetătorii din cadrul Universității California de Sud au descoperit o posibilă ordine a simptomelor infectării cu coronavirus: febră, tuse, dureri musculare, amețeală, stare de greață și diaree. Modul de manifestare a îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2 i-ar putea ajuta pe cei care au contractat boala să ia măsurile necesare pentru a limita răspândirea coronavirusului și să solicite îngrijiri medicale potrivite.
Medicii din New York care tratează pacienți diagnosticați cu COVID-19 au observat tot mai des apariția unui alt simptom al bolii, pe lângă febră, tuse și respirație îngreunată: unii dintre pacienți sunt afectați de o stare de confuzie importantă, care îi face să nu mai știe unde se află și nici în ce an trăiesc, informează AFP.