Proiectul de ordonanță de urgență care are scopul reducerii prețurile alimentelor include reducerea adaosurilor comerciale cu până la 20% la procesator și 20% la retaileri, conform surselor news.ro, care au adăugat că reducerea adaosurilor comerciale va fi aplicată pe o perioadă de trei luni.
Reprezentanții marilor lanțuri de magazine au promis că vor reduce temporar prețurile, începând cu perioada imediată, la o serie de produse alimentare de bază, precum pâine, lapte, brânzeturi, ouă, mălai, ulei, legume, fructe.
Premierul Ciolacu a transmis, astăzi, marilor lanțuri comerciale să reducă adaosurile la circa 8 produse alimentare de bază, astfel încât prețurile pentru populație să fie suportabile, dar și pentru ca ținta de inflație să ajungă până la finele anului la 8%, așa cum și-a propus Guvernul în programul cu care a fost votat de către Parlament, conform informațiilor Profit.ro.