Ministerul Apărării Naționale (MApN) vrea să cumpere rații alimentare individuale de luptă pentru militarii din Statutul Major al Forțelor Aeriene, precum și pentru personalul combatant din cadrul Forțelor Navale Române, lansând în acest sens proceduri de achiziție publică prin licitații deschise.
Guvernul cubanez a anunțat că va începe să instituie rații privind carnea de pui, ouăle, orezul, fasolea, săpunul, precum și alte produse de bază, țara aflându-se în pragul unei crize economice, relatează The Guardian.
Firmele European Drinks, European Food, Scandic Distilleries, Rieni Drinks, Starmill și Transilvania General Import-Export, controlate de frații Micula, care au format primul mare holding românesc de companii de după Revoluție și, timp de mai mulți ani, cel mai mare jucător din industria alimentară locală, cu numeroase branduri de produse înregistrate și cu exporturi în 40 de țări, au câștigat în primă instanță procesele în care Banca Comercială Română solicita intrarea lor în insolvență.