Proaspătul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, instalat la finele lunii aprilie, i-a transmis fostului premier Victor Ponta o scrisoare în care îl acuză, printre altele, că a exclus cea mai mare parte dintre fermieri din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), acționând doar în interesul marii agriculturi industriale și ignorând astfel, cu bună știință, nevoile oamenilor de la sate, că a creat un mecanism de fraudare greu de desfăcut, că a neglijat pregătirea procesului de absorbție a fondurilor UE și că autostrada Pitești-Sibiu ar fi fost mai bine de jumătate construită dacă românii "nu aveau ghinionul" să îl aibă prim-ministru.