Poșta Română se află în imposibilitatea de a utiliza banii aduși la capitalizarea operatorului din cauza mofturilor Fondului Proprietatea, care, prin inițierea mai multor litigii, a blocat înregistrarea operațiunii de majorare la Registrul Comerțului, acuză ministrul Comunicațiilor. Profit.ro a anunțat, în iunie, că Fondul Proprietatea a rămas cu doar 6,48% din capitalul Poștei, cel mai mare jucător local de profil, ca efect al faptului că a refuzat să subscrie vreo acțiune în cadrul operațiunii de majorare a capitalului, după ce, anul trecut, i-a cerut insolvența. Fondul controla o participație de 25%, care i-a fost însă acum tăiată drastic.