A doua parte a emisiunii “Legile Afacerilor” din această săptămână a continuat mini-seria edițiilor speciale aflate deja la cel de-al patrulea episod.
Începând cu ora 21:30, telespectatorii Profit News TV vor urmări continuarea unei alte ediții speciale “Legile Afacerilor”. După cum v-am obișnuit, Simona Pirtea ne-a surprins din nou cu un invitat special. Povestea complexă a celui care, în urmă cu 24 de ani a vrut să demonstreze că poate schimba o paradigmă prin exemplul personal va fi prezentată publicului prin dovezi, proiecte ce marchează ecouri nu doar în spațiul național. MasterBuild, prin imaginea lui Ștefan Ferdinand Vayna, CEO, a implementat proiecte internaționale în Europa Centrală și de Est, Asia și Africa, precum și pe întregul teritoriu al României.
Masterbuild General Contractor & Developer raportează o cifră de afaceri de 74 milioane de lei la nivelul anului fiscal 2022 și previzionează pentru finalul lui 2023 o creștere a volumului de business cu 25% față de anul anterior, având în vedere contractele semnate în primele 4 luni ale anului curent.
Compania românească de construcții Masterbuild - General Contractor & Developer inaugurează o nouă subsidiară în Kosovo care va prelua operațional cererile de proiecte în zona Balcanilor. Doar în ultimul an, organizațiile internaționale din domeniul apărării sau organismele umanitare transnaționale au anunțat proiecte de baze militare și infrastructură specifică în valoare de peste 1 miliard de euro, doar la granițele de sud – est ale Europei.
Masterbuild – General Contractor & Developer începe o nouă investiție într-un parc logistic de peste 16.000 metri pătrați, pe o suprafață de teren de 34.000 metri pătrați, amplasat la nord de București, în zona Butimanu – Dâmbovița.
Masterbuild – General Contractor & Developer, companie de construcții și dezvoltare specializată în construcții industriale și logistice, a anunțat miercuri începerea lucrărilor de construcție la noul Centru de Cercetare în Tehnologii Verzi Aerospațiale “TGA Technologies for Green Aviation” de la Craiova, o investiție de peste 17 milioane euro, co-finanțată prin Fondul European de Dezvoltare Regională și coordonată de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli.