Liberalii vor sesiza Comisia Europeană în legătură cu Ordonanța de Urgență 114/2018, care impune noi taxe în mai multe domenii și care, în opinia lor, ar putea genera declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României.
Deputatul PSD Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea i-a delegat atribuțiile de conducere la Camera Deputaților, respinge cererea opoziției pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului a cărei agendă să includă propunerea de respingere a Ordonanței de Urgență a Guvernului 114/2018, care impune noi taxe în mai multe domenii. Iordache motivează repingerea prin faptul că proiectele la care se face referire în solicitarea opoziției au fost înregistrate în ultimele zile ale anului precedent sau în timpul vacanței parlamentare.
Opoziția a strâns 114 semnături de la deputații PNL, USR, PMP și Pro România pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului a cărei agendă să includă propunerea de respingere a Ordonanței de Urgență a Guvernului 114/2018, care impune noi taxe în mai multe domenii, și în care să fie adoptat bugetul de stat pentru anul în curs. Președintele Camerei Deputaților este obligat să convoace o sesiune extraordinară atunci când cel puțin o treime din numărul deputaților solicită acest lucru.