Compania bulgară euShipments.com, furnizor de soluții integrate de curierat, logistică și fulfillment pentru sectorul comerțului online din țara vecină, activă și pe piața din România, a atras o finanțare de capital privat din partea BlackPeak Capital. Investiția, de până la 7,5 milioane de euro, este prin intermediul fondului BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund. Capitalul atras va fi folosit pentru achiziții și extinderea organică pe piețele regionale din Europa Centrală și de Est și Europa de Vest.