În urma falimentelor Astra Asigurări și Carpatica Asig, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) a preluat un număr total de 15.157 dosare de daună Carte Verde și a achitat despăgubiri, până la finele lunii februarie 2018, în sumă de 73,7 milioane de euro. În plus, rezerva constituită pentru dosarele aflate încă în curs de soluționare se ridică la aproape 54 de milioane de euro. Despăgubirile au fost solicitate în urma unor accidente produse în afara țării de persoane fizice și juridice care au aveau o poliță RCA emisă de cei doi asigurători.