Autoritățile române nu permit participarea delegațiilor Rusiei și Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfășura în România, între 29 iunie și 3 iulie, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părții române se bazează pe poziția cunoscută și consecventă a României în raport cu Federația Rusă, în contextul războiului de agresiune în curs împotriva Ucrainei”, afirmă purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip.