Numărul românilor care cumpără cel puțin o carte într-un an nu depășește 1,3 milioane, potrivit unei statistici Eurostat citată de Asociația Editorilor din România, al cărei director executiv susține într-o discuție cu Profit.ro că nici studenții și nici măcar profesorii nu sunt interesați de citit, iar mulți dintre politicieni au rămas blocați, în ceea ce privește lectura, la nivelul gimnaziului.
Angajații Bibliotecii Naționale a României cer Ministerului Culturii și Identității Naționale, căruia îi este subordonată instituția, să pornească alimentarea cu căldură, însă, potrivit unor surse din cadrul bibliotecii, ministerul vrea să facă economie și le-a transmis că nu există, momentan, bani pentru asta.