Familia lui Gheorghe Mușat, unul dintre cei mai reputați avocați din România, a cumpărat de la fostul deputat Costică Canacheu o proprietate la 500 de metri de stația de metrou Pipera, o zonă imobiliară efervescentă, și pregătește avizele necesare construcției unui turn de birouri cu până la 14 etaje. O eventuală dezvoltare este blocată, însă, de un proces deschis de chiriașii proprietății, care gestionează sala de evenimente Simfonia Ballroom, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Fiscul a declanșat o amplă acțiune de control al firmelor care organizează diferite evenimente, precum nunți, botezuri, simpozioane, evenimente corporate, verificând dacă acestea își declară banii încasați. Au fost verificați, în ultimele zile, și furnizorii de mâncare și băutură pentru astfel de evenimente, cei care asigură prezența cântăreților, inclusiv DJ, iar acțiunea va continua.