O comisie a parlamentului polonez ce investighează mai multe presupuse fapte de evaziune fiscală pentru care ar fi responsabili membri ai fostului guvern polonez a decis să-l audieze și pe actualul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, care a fost prim-ministru al Poloniei între anii 2007 și 2014, informează joi agenția EFE.
Congresmenii americani au început marți o audiere cu directorul executiv al Google, Sundar Pichai, în contextul acuzațiilor că grupul aplică cenzura în China și pe fondul afirmațiilor unor conservatori că gigantul are preferințe politice liberale, relatează DPA.
Jared Kushner, ginerele și consilierul special al lui Donald Trump, urmează să fie audiat cu ușile închise luni de către senatori din cadrul Comisiei pentru Informații care anchetează eventuale complicități între echipa de campanie a președintelui american și Rusia, relatează Reuters.
Omul de afaceri Sebastian Ghiță a venit, miercuri dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat de procurori într-un nou dosar.
Autoritățile i-au cerut lui Michael Horn să prezinte toate documentele legate de respectarea standardelor federale privind emisiile poluante.