Noul șef interimar al Audi, Bram Schot, a decis să mute evenimentul și data de lansare a SUV-ului Audi e-tron, primul automobil electric al companiei, de pe 30 august, când este programat Audi Summit în Bruxelles, pentru luna septembrie, “pe coasta de vest a Americii”, a transmis Peter Oberndorfer, Kommunikation Produkt / Technologie, pentru Profit.ro. Anterior, Financial Times a anunțat, citând surse din cadrul companiei, că evenimentul, anunțat inițial pentru 30 august în Bruxelles, ar putea să nu mai aibă loc.