Asigest, broker din Top 20, va intra pe piața serviciilor de consultanță financiară, în special intermedieri de credite de consum, ipotecare și de investiții, dar și leasing financiar și real estate, prin intermediul unei societăți înființată recent, Sigma Advisory.
Compania Radar din Italia a vândut un pachet de acțiuni reprezentând 6,75% din capitalul social al Asigest Broker de Asigurare, jucător în primii 20 brokeri de asigurări, către Daniela Tănase, care a devenit astfel acționar al companiei. Transferul celor 20.250 de acțiuni vândute a fost efectuat pentru 60.000 de euro. La acest preț, prin extrapolare, valoarea totală a brokerului se situează la aproximativ 900.000 de euro.