Inspecția Muncii nu a identificat decât 56 de angajatori la care, prin transferul contributiilor de la angajator la angajat, au rezultat, în luna ianuarie 2018, salarii nete sub nivelul salariului net din decembrie 2017. Datele BNS arată, însă, că aproximativ 1,2 milioane de angajați au salariile diminuate și alți 608.781 sunt expuși riscului de diminuare. Tot Inspecția Muncii afirmă că 95% din peste 10.000 de angajatori privați și de stat au inițiat o negociere colectivă. Sindicatele susțin însă că doar aproximativ 50% dintre angajatori au schimbat contracte, iar 24% nu au făcut nicio modificare.