Suma totală a tichetelor culturale acordate angajaților de către angajatori a crescut exponențial în fiecare an, ajungând pe primele 9 luni ale anului trecut la circa 13,5 milioane lei (echivalentul a 2,7 milioane euro). Dacă în 2021 valoarea tichetelor acordate ajunsese la 9,46 milioane lei, în cursul anului 2022 au fost acordate tichete culturale în valooare totală de peste 11,6 milioane lei, potrivit datelor oficiale consultate de Profit.ro.
Voucherele de vacanță primite în 2022 de către angajații din sistemul public vor putea fi folosite doar la unități turistice care nu înregistrează datorii către stat mai vechi de 90 de zile, a decis Guvernul. Anterior, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, anunțase acest lucru pentru Profit.ro, precizând că decontarea acestor vouchere prin sistemul eFactură va fi implementată de la 1 aprilie.
Voucherele de vacanță primite de către angajații din sistemul public vor putea fi folosite doar la unități turistice care nu înregistrează datorii către stat mai vechi de 90 de zile, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Ordonanța pregătită la nivelul guvernului prevede și decontarea acestor vouchere prin sistemul eFactură, de la data de 1 aprilie.
Acțiunile companiei farmaceutice americane Acorda Therapeutics s-au prăbușit miercuri cu 40%, după moartea mai multor pacienți care participau la ultima fază a unui studiu clinic pentru un medicament destinat tratării bolii Parkinson, relatează Bloomberg.