Vodafone România a depus singura ofertă în cadrul unei licitații organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă, telefonie fixă, date mobile, date fixe și telverde, contractul fiind estimat la circa 600.000 lei, fără TVA, pentru doi ani.
ASF a fost înființată în 2013 ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanțată și asigură cadrul adecvat necesar supravegherii și funcționării eficiente a piețelor financiare din sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, sectorul asigurări-reasigurări și sectorul sistemului de pensii private.
Instituția a fost constituită prin fuzionarea a trei instituții diferite responsabile de supravegherea piețelor financiare nebancare, respectiv CSSPP (pensii private), CSA (asigurări) și CNVM (piața de capital).
CITEȘTE ȘI O singură ofertă pentru centru de date al Universității București de la SinaiaMisiunea ASF vizează protejarea intereselor și drepturilor consumatorilor produselor financiare specifice piețelor nebancare, dezvoltarea acestor piețe, asigurarea transparenței și a stabilității lor sistemice, precum și creșterea gradului de încredere și a nivelului de educație financiară a populației.
Vodafone România este al doilea jucător local de telecomunicații după numărul de clienți și cifra de afaceri în 2020.