Proprietarii de terenuri agricole, care fac parte din diferite forme de asociere având ca scop exploatarea terenurilor agricole, vor avea de anul acesta la dispoziție o procedură mai simplă de transformare a respectivelor societăți agricole în societăți comerciale, cu posibilitatea de a accesa astfel mijloace de capitalizare. Noile reguli au fost aprobate marți de Parlament.
Camera Deputaților a aprobat, marți, în calitate de for decizional al Parlamentului, un proiect de lege în acest sens, care va fi trimis spre promulgare președintelui României.
Societățile agricole sunt societăți de tip privat, cu un număr nelimitat și variabil de asociați, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor și a altor mijloace aduse în societate, precum și realizarea de investiții de interes agricol.
Societățile agricole nu au însă caracter comercial, iar proiectul legislativ prevedea inițial posibilitatea transformării acestora doar în societăți pe acțiuni, dar, în urma discuțiilor din comisia de specialitate, proiectul a fost modificat astfel încât să dea posibilitatea transformării societății agricole în orice formă de societate comercială, fie ea pe acțiuni sau cu răspundere limitată, așa cum prevede Legea societăților comerciale.
Față de societățile agricole, societățile comerciale au ca avantaje posibilități variate de dezvoltare și finanțare a activității, ca urmare, de pildă, a constituirii capitalului prin subscripție publică sau listării companiei la Bursa de Valori. Totodată, transmiterea acțiunilor sau părților sociale este mult mai simplă, iar acționarii răspund de obligațiile asumate de societate numai în limita valorii acțiunilor subscrise.
Având în vedere faptul că transformarea unei societăți agricole în societate comercială necesită formalitäți multiple pentru înființare, în comparație cu alte forme organizatorice-juridice, inițiatorii legii au propus o procedură mai simplă de transformare în societăți comerciale.
Ca urmare, procedura presupune doar obligația asociaților de a depune o cerere de transformare a societății agricole în societate comercială, însoțită de hotărârea adunării generale extraordinare a membrilor asociați și de dovada verificării disponibilităților și rezervării de firmă eliberate de Oficiul Registrului Comerțului, la judecătoria în circumscripția căreia își are sediul societatea agricolă. În urma depunerii documentelor coresunzătoare, societatea agricolă se radiază de drept.
Proiectul de lege impune, însă, condiția ca pentru o perioadă de 5 ani de la constituirea noii societăți comerciale, părțile sociale sau acțiunile să circule cu respectarea dreptului de preferință al asociaților, în condițiile Legii societăților.
Societățile transformate vor beneficia și de prevederile Legii 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare.