Temperaturile medii ar putea fi mai ridicate decât în mod obișnuit și în ultima lună de vară, dar încă nu putem spune cu siguranță că luna august va fi mai caldă decât iulie, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
„Estimările actuale privind ultima lună de vară indică o probabilitate destul de ridicată ca în fiecare săptămână temperaturile medii să înregistreze valori mai ridicate decât în mod obișnuit și cea mai caldă săptămână pare a fi 5 – 12 august. De asemenea, săptămânile 12 – 19 august și 19 – 26 august, practic cele trei săptămâni indică o probabilitate de a avea abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius.
Din punct de vedere al cantităților de precipitații, în medie, vor fi cantități deficitare la începutul lunii august, după care ne apropiem de normalul pluviometric al fiecărei săptămâni. Cu siguranță însă nu putem estima dacă luna august va putea fi mai caldă decât luna iulie. Putem face aprecieri doar din perspectiva a ceea ce înseamnă tendința regimului de temperaturi și a cantităților săptămânale pe întreaga lună de precipitații”, a precizat Elena Mateescu, preluată de Hotnews.ro.
Aceasta a subliniat că luna iunie din acest an a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 3,7 grade Celsius, iar luna iulie are toate șansele să devină, de asemenea, cea mai călduroasă lună iulie din istorie.
„În iunie am avut o abatere pozitivă de 3,7 grade Celsius față de normalul termic al unei luni iunie în țara noastră și o lună deficitară din punctul de vedere al cantității medii lunare de precipitații, doar 66,6 litri/mp˛ față de o normă de 84,5 litri/mp. Luna iulie înregistrează la acest moment o abatere termică de 4 grade Celsius și are o șansă foarte mare să devină cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că cea mai caldă lună iulie a fost în 2012 cu 3,5 grade Celsius.
La acest moment, 4 grade menține luna iulie în topul lunilor celor mai calde și, având în vedere și ceea ce urmează până la sfârșitul lunii iulie, adică din nou temperaturi caniculare peste normalul datei din calendar, putem aprecia că există o șansă foarte mare, o probabilitate foarte mare ca și luna iulie din acest an să devină cea mai caldă. Deci, iată două luni de vară în top cele mai călduroase luni de vară de când se fac măsurători meteorologice din țară noastre, din 1961″, a explicat Mateescu.
Conform caracterizării climatice a lunii august, publicate de ANM, ultima lună de vară este cea mai însorită și, uneori, cea mai caldă din aceste anotimp, recordul de temperatură înregistrat în România fiind de 44,5 grade Celsius, iar în Capitală de 41,5 grade Celsius.