Șeful Corpului de Control al premierului: Instituțiile au note maxime la simpozioane și umflat mușchii, dar nu vă bazati pe ele la cutremur

Șeful Corpului de Control al premierului: Instituțiile au note maxime la simpozioane și umflat mușchii, dar nu vă bazati pe ele la cutremur
scris 25 sep 2016

Șeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a comentat pe Facebook modul în care s-au comportant instituțiile statului din punctul de vedere al comunicării în cazul cutremurului de sâmbătă noaptea, afirmând că nu și-au făcut treaba corespunzător, la fel ca și posturile de televiziune, care difuzau reluări și nu au liniștit populația.

"Concluzia preliminară: instituțiile statului român au note maxime la simpozioane și umflat mușchii, dar nu vă bazați pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media și mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informație elementară despre cutremur și nu au liniștit oamenii", a scris oficialul guvernamental la scurt timp după producerea cutremurului, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Valentin Mircea spune că televiziunile au continuat apoi cu "bazaconii" în timpul zilei, fără să ofere informații relevante despre cutremur. "Televiziunile așa-zise de știri trăiesc din teamă și cultivă și propagă teamă, exact ca dictaturile de oriunde din lumea asta", continuă el, adăugând că mass-media are obligația de a informa populația, mai ales în situații de urgență.

 HARTA seismică a Capitalei. Care sunt cele mai expuse cartiere la un cutremur major CITEȘTE ȘI HARTA seismică a Capitalei. Care sunt cele mai expuse cartiere la un cutremur major

Șeful Corpului de Control mai spune că, având în vedere că s-a informat exclusiv de pe Facebook cu privire la cutremur și de la centre de geofizică din străinătate, ca cere cablistului său să elimine din pachetul de bază "televiziunile care nu își fac treaba și care nu oferă nimic".

"Este dreptul meu și dacă va fi nevoie voi contesta chiar articolul din Legea audiovizualului care impune obligația de "must-carry" și care incalcă, în loc să garanteze dreptul meu constituțional la informare", mai spune el.

Într-o altă postare pe această temă, Valentin Mircea spune că, dacă acest cutremur ar fi fost un exercițiu privind pregătirea pentru un mare cutremur, "acesta tocmai a eșuat" în privința informării publicului și a coordonării rapide a reacției.

Secretarul de stat Raed Arafat consideră periculoase afirmațiile lui Valentin Mircea, precizând că nu se poate spune că autoritățile au eșuat pentru că nu a fost nevoie de nicio intervenție în cazul seismului din noaptea de vineri spre sâmbătă.

"Sincer, sunt îngrijorat. Nu am înțeles acea afirmație. În primul rând, că noi am comunicat, iar prima informare pe aplicația telefonică a Departamentului pentru Situații de Urgență a fost la ora 3 dimineața. Oamenii trebuie să aibă încredere în instituțiile statului. Noi ne bazăm pe încrederea oamenilor", a explicat Arafat pentru News.ro.

Institutul Național de Fizică a Pământului (INFP) a revizuit magnitudinea cutremurului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Vrancea de la 5,6 la 5,3 și totodată a modificat adâncimea la care acesta a avut loc de la 112,3 kilometri, la 91,6. O replică a seismului, de 2,7 pe Richter, s-a produs tot în zona Vrancea, la ora 2.48.

Sub 20% din locuințele românilor au asigurare obligatorie împotriva cutremurelor CITEȘTE ȘI Sub 20% din locuințele românilor au asigurare obligatorie împotriva cutremurelor

INFP a modificat magnitudinea cutremurului care s-a produs la ora 2.11, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la 5,6, la 5,3. În același timp, specialiștii INFP au revizuit și adâncimea la care a avut loc seismul, de la 112,3 kilometri, la 90,6. Potrivit INFP, o replică a seismului, de 2,7 pe Richter, s-a produs la ora 2,48, tot în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 76 de kilometri.

Mișcarea seismică s-a simțit pe întreg teritoriul României, dar și în Republica Moldova. Seismul s-a resimțit în București, Iași, Brașov, Galați și Craiova, dar și în  Kiev, Vidin și Sofia, potrivit site-ului earthquake-report.com.

De la începutul anului au fost înregistrate patru cutremure cu magnitudinea peste 4 grade pe scara Richter, respectiv pe 14 august, 4 august, 1 martie și 7 ianuarie, toate având epicentrul în zona seismică Vrancea.

viewscnt
Afla mai multe despre
valentin mircea
cutremur