Metrorex discută cu grupul francez Vinci pentru montarea pe peronul stației Piața Victoriei 1 a unor uși culisante, care să crească siguranța călătorilor după crima din decembrie, când o tânără a fost împinsă în fața trenului. Operațiunea este gândită ca un proiect-pilot, un program mai amplu, de instalare a sistemului în toate stațiile de metrou, fiind în analiză, inclusiv cu ideea atragerii de fonduri UE. Vinci vine cu Trustul de Instalații și Automatizări București, pe care îl controlează și care a lucrat la stațiile Laminorului și Străulești. Grupul a fost implicat în diferite proiecte din România, fiind și subiectul unui scandal politic, cu acuzații de "tain", în 2005.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
La finele anului trecut, Profit.ro a anunțat că Metrorex va începe să caute bani pentru redactarea de studii de pre-fezabilitate și fezabilitate care să indice soluțiile tehnice optime pentru instalarea unui sistem de protecție a călătorilor, la marginea peroanelor din stațiile de metrou. La acel moment, o tânără în vârstă de 25 de ani a murit după ce a fost împinsă de o altă femeie în fața unei garnituri de metrou.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acum, Metrorex a făcut primii pași concreți pentru acest sistem de protecție și pregătește instalarea acestuia, sub forma unui proiect-pilot, în stația de metrou Piața Victoriei 1, care este una dintre cele mai aglomerate la ore de vârf, asigurând o legătură directă între sudul și nordul Capitalei și preluând călători care vin și din zona de vest, dinspre Gara de Nord-Crângași, sau din zona de est, dinspre Ștefan cel Mare-Obor, care merg dimineața în principal spre clădirile de birouri de pe platforma Pipera.
Ușile portpalier funcționează ca un "gard" și permit accesul călătorilor doar după ce trenul a oprit în stație.
„Pentru sporirea siguranței cetățenilor la metrou, Asocierea TIAB – Grupul Vinci Logic IT Consult SRL a propus Metrorex implementarea unui <sistem de protecție a călătorilor din stațiile de metrou prin instalarea de platforme cu uși culisante la peron>, în stația de metrou Victoriei 1. În acest sens, se poartă discuții pentru stabilirea căilor de urmat pentru propunerea tehnică, clarificarea aspectelor tehnice și a celor legale pentru implementarea unui astfel de proiect-pilot”, a declarat pentru Profit.ro directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu.
UPDATE ora 10.41 La solicitarea presei, Metrorex a transmis public un comunicat în care confirmă informațiile Profit.ro: "Urmare a știrii apărute pe Profit.ro, cu titlul «Metrorex pregătește cu grupul francez Vinci, ca proiect-pilot, montarea de uși culisante pe peronul stației Piața Victoriei 1», vă transmitem următoarele informații:
Pentru sporirea siguranței cetățenilor la metrou, Asocierea TIAB – Grupul VINCI LOGIC IT CONSULT SRL a propus Metrorex implementarea unui «sistem de protecție a
călătorilor din stațiile de metrou prin instalarea de platforme cu uși culisante la peron», în stația de metrou Victoriei 1. Ca orice propunere primită, în acest sens, se poartă discuții pentru stabilirea căilor de urmat pentru propunerea tehnică, clarificarea aspectelor tehnice și a celor legale pentru implementarea unui astfel de proiect pilot. Implementarea unui proiect- pilot se realizează doar în baza reglementărilor legale".
Un document aflat în posesia Profit.ro relevă că „Metrorex a acceptat de principiu derularea unui proiect-pilot în stația Piața Victoriei 1”, ca urmare a solicitării transmise de Asocierea TIAB – Grupul Vinci.
Pentru amplsarea de astfel de uși în toate stațiile de metrou, compania de transport subteran derulează încă un proces pentru a analiza îndeplinirea condițiilor necesare care să stea la baza unei decizii de implementare și care să arate:
- baza legală pentru constituirea unui obiectiv de investiții;
- oportunitatea, necesitatea și mai ales capacitatea de a implementa acest proiect;
- parametrii tehnico-economici necesar a fi realizați, efortul financiar estimat, orizontul de timp estimat pentru realizare, eforturi suplimentare necesare pentru exploatare, aspect privind eficiența, costurile generate de introducerea și exploatarea acestor echipamente, estimarea valorică a beneficiului;
- metode de recuperare a investiției (având în vedere că toate costurile generate de proiect nu sunt direct productive și conduc implicit la creșterea costului specific per călător transportat);
- gestionarea situațiilor de urgență în condițiile utilizării porților de siguranță, reautorizarea pentru PSI și situații de urgență a tuturor stațiilor pentru noua configurare;
- gestionarea aspectelor care intră în incidență cu sistemul de siguranță a traficului, cunoscând faptul că acesta este la nivel SIL4, ceea ce ar presupune că este necesar ca sistemul de siguranță al peroanelor să fie proiectat la nivel similar cu sistemul de siguranță al traficului instalat pe tren;
- implicațiile datorate înființării suplimentar de formații de lucru specilizate, recrutarea de personal specializat pentru întreținere și asigurarea finanțării pentru mentenanță;
Totodată, au fost parcurse demersuri legale necesare pentru identificarea unei surse de finanțare, însă la acest moment nu există o sursă de finanțare certă.
În documentul citat, aflat în posesia Profit.ro, Metrorex precizează, referitor la instalarea sistemului de protecție în toate stațiile, că a fost identificată o posibilă sursă de finanțare din fonduri europene, necesară pentru viitorul proiect de investiții, care se intenționează a fi realizat. Metrorex trebuie, însă, să îndeplinească condițiile impuse de accesarea de fonduri UE și cele prevăzute de legislația națională.
TIAB (Trustul de Instalații și Automatizări București) este o companie din România care desfășoară lucrări de instalații și automatizări în sectoarele construcțiilor industriale, construcții de mașini, industria chimică și petrochimică. Compania este controlată de grupul francez Vinci.
TIAB are experiență în ce privește lucrările la stațiile Metrorex, după ce anul trecut a efecutat instalațiile electrice de tracțiune, joasă și medie tensiune, fir aerian de contact, instalațiile sanitare și de stingere incendiu, ventilații, telemecanică și control acces la stațiile de metrou Laminorului și Străulești.
Vinci este una dintre cele mai mari companii de construcții din Europa, iar în România a derulat în ultimii ani un număr mare de proiecte. Vinci este prezentă pe piața locală prin intermediul Vinci Energies, Eurovia și Vinci Construction.
În 2005, Vinci a fost subiectul unui scandal politic după ce în anul precedent semnase cu Guvernul Năstase contractul pentru realizarea autostrăzii Comarnic-Brașov. În acel an 2005, noul președinte, Traian Băsescu, a cerut rezilierea contractului, acuzând guvernarea PSD că "și-a luat tainul" pentru a atribui acest contract.