Vrea afară din UE! Nemulțumit de cum evoluează Brexitul, Nigel Farage revine în politică

Vrea afară din UE! Nemulțumit de cum evoluează Brexitul, Nigel Farage revine în politică

Nigel Farage chiar vrea să părăsească Uniunea Europeană.

scris 18 aug 2018

Fostul lider al partidului britanic antieuropean Ukip, Nigel Farage, a fost numit astăzi vice-președinte al mișcării pro-Brexit ''Leave Means Leave'' și s-a declarat hotărât să încerce cu ajutorul acestei mișcări să relanseze campania pentru o ruptură clară de Uniunea Europeană.

Într-un articol publicat în cotidianul The Daily Telegraph, Nigel Farage,l considerat artizanul votului pentru Brexit, a menționat că dorește să contracareze planul privind Brexitul prezentat la începutul lunii iulie de premierul Theresa May, pe care el îl descrie drept o inițiativă ''frauduloasă'', trasmite AFP, preluat de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Respectivul plan al premierului Theresa May, denumit ''planul Chequers'' (după numele reședinței de vară a prim-miniștrilor britanici) are în vedere ca Marea Britanie să mențină la capitolul comerțului cu bunuri relații strânse cu UE după ieșirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez. Planul pare astfel să schițeze un Brexit ușor (soft Brexit) în sectorul comercial și un Brexit dur (hard Brexit) în cel al serviciilor. Șefa guvernului britanic a încercat astfel să împace două tabere opuse din formațiunea ei, Partidul Conservator.

Americanii vor susține o mișcare populistă și naționalistă în Europa. Cel care l-a ajutat pe Trump să câștige alegerile pune bazele unei rețele de ONG-uri care să se opună celei finanțate de Soros CITEȘTE ȘI Americanii vor susține o mișcare populistă și naționalistă în Europa. Cel care l-a ajutat pe Trump să câștige alegerile pune bazele unei rețele de ONG-uri care să se opună celei finanțate de Soros

Prezentarea acestui plan a provocat demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, urmată la scurt timp de cea a ministrului de externe Boris Johnson, amândoi reproșându-i premierului Theresa May că are o abordare prea conciliantă și cedează prea mult în fața Uniunii Europene la negocierea condițiilor Brexitului.

Acest plan este o ''trădare lașă'' și va împiedica Marea Britanie să ''recâștige controlul asupra frontierelor sale'' sau să desfășoare liber relații comerciale cu statele din afara blocului comunitar, mai scrie Farage în acel articol.

El a promis totodată că va participa activ la următoarea campanie a mișcării ''Leave Means Leave'' (a pleca înseamnă a pleca), în cadrul căreia are în vedere mai ales diferite adunări și un tur cu autocarul prin Marea Britanie. Fără să se constituie ca partid politic, această mișcare a fost lansată după referendumul din 2016 și militează pentru un Brexit dur.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
theresa may
nigel farage
marea britanie
ue