Tensiuni între India și Canada

Tensiuni între India și Canada
Profit.ro
Profit.ro
scris ieri, 22:00

India a anunțat expulzarea a șase diplomați canadieni de rang înalt, la scurt timp după ce l-a rechemat pe înaltul său reprezentant aflat la post la Ottawa, acuzând Canada că îi anchetează pe acesta și pe alți diplomați indieni după ce un lider separatist sikh a fost ucis în Canada în 2023, informează France Presse.

Autoritățile indiene „au decis să expulzeze” șase diplomați canadieni, și anume însărcinatul cu afaceri Stewart Wheeler, adjunctul acestuia și patru secretari I. „Li s-a cerut să părăsească India înainte de sâmbătă 19 octombrie, ora 23.59”, a anunțat Ministerul de Externe într-un comunicat, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Cine se îmbolnăvește din cauza poluării va putea cere compensații CITEȘTE ȘI DECIZIE Cine se îmbolnăvește din cauza poluării va putea cere compensații
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Canada a anunțat expulzarea a șase diplomați indieni, printre care înaltul reprezentant al Indiei la Ottawa, ceea ce a determinat New Delhi să îi recheme, potrivit unei surse guvernamentale.

Anunțul a intervenit după ce poliția canadiană a comunicat că deține „elemente probatorii” în ce privește implicarea guvernului indian în cazuri de „intimidare, hărțuire, extorcare și coerciție„ pe teritoriul canadian.

Conflictul a izbucnit în septembrie 2023 când autoritățile canadiene au anunțat că deține informații credibile care leagă agenți guvernamentali indieni de uciderea unui lider sikh în provincia Columbia Britanică, în luna iunie, și a precizat că a expulzat un oficial indian de rang înalt care lucra pentru serviciile de informații.

Premierul Justin Trudeau a declarat că orice implicare a unui guvern străin în uciderea unui cetățean canadian pe teritoriul canadian reprezintă „o încălcare inacceptabilă a suveranității”.

VIDEO&FOTO La ceas de seară, continuă conflictul între primari - Nicușor Dan a revenit în zona Unirii. Un buldozer încearcă să dărâme gardul, dar câteva persoane s-au așezat în față. A ajuns și o ambulanță CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO La ceas de seară, continuă conflictul între primari - Nicușor Dan a revenit în zona Unirii. Un buldozer încearcă să dărâme gardul, dar câteva persoane s-au așezat în față. A ajuns și o ambulanță

Hardeep Singh Nijjar a fost împușcat mortal în fața unui templu sikh din Surrey, Columbia Britanică, la 18 iunie. Nijjar susținea o regiune sikh sub forma unui stat independent, Khalistani, și a fost catalogat de India drept „terorist”.

„Agențiile de securitate canadiene au urmărit în mod activ acuzații credibile privind o posibilă legătură între agenți ai guvernului indian și uciderea unui cetățean canadian, Hardeep Singh Nijjar”, a afirmat Justin Trudeau într-o declarație de urgență făcută în fața parlamentului.

viewscnt
Afla mai multe despre
india
canada