Statele Unite au propus sâmbătă un proiect de rezoluție al Consiliului de Securitate al ONU care spune că Israelul are dreptul de a se apăra și cere Iranului să nu mai exporte arme către ”miliții și grupuri teroriste care amenință pacea și securitatea în regiune”.
Proiectul de text, văzut de Reuters, solicită protejarea civililor - inclusiv a celor care încearcă să ajungă în siguranță - menționează că statele trebuie să respecte dreptul internațional atunci când răspund la ”atacuri teroriste” și îndeamnă la livrarea de ajutor în Fâșia Gaza ”continuu, suficient și nestingherit, relatează News.ro.
Nu a fost imediat clar dacă sau când plănuiesc Statele Unite să supună la vot proiectul de rezoluție.
Pentru a fi adoptată, o rezoluție necesită cel puțin nouă voturi pentru și niciun veto din partea Rusiei, Chinei, SUA, Franței sau Marii Britanii.
CITEȘTE ȘI China analizează măsuri pentru a contracara sancțiunile economice ale SUA în cazul unui conflict în TaiwanMișcarea Statelor Unite vine după ce au respins miercuri un text elaborat de Brazilia care ar cerea pauze umanitare în conflictul dintre Israel și militanții palestinieni Hamas, pentru a permite accesul ajutorului în Gaza.
Ambasadorul SUA Linda Thomas-Greenfield a justificat dreptul de veto de miercuri spunând consiliului că este nevoie de mai mult timp pentru diplomație pe teren, deoarece președintele Joe Biden și secretarul de stat Antony Blinken au vizitat regiunea, concentrându-se pe intermedierea accesului ajutorului în Gaza și încercând să elibereze ostaticii deținuți de Hamas.
Hamas a eliberat doi ostatici americani vineri, iar primul convoi de ajutor umanitar a sosit în Gaza din Egipt sâmbătă.
Israelul a promis că va șterge de pe pământ gruparea islamistă Hamas care conduce Gaza, după ce bărbații săi înarmați au pătruns pe 7 octombrie prin bariera care înconjoară enclava și au răscolit orașele și kibuțurile israeliene, ucigând 1.400 de oameni.
De atunci, Israelul a lovit Gaza din aer, a impus un asediu și se pregătește pentru o ofensivă terestră.
Autoritățile palestiniene spun că peste 4.000 de oameni au fost uciși în enclavă.
ONU spune că peste un milion de oameni au rămas fără adăpost.
Proiectul de text al SUA nu cere nicio pauză sau armistițiu în lupte, dar face apel la toate statele să încerce să oprească ”violența din Gaza, să nu se extindă în alte zone din regiune, inclusiv cerând încetarea imediată de către Hezbollah și alte grupuri armate a tuturor atacurilor”.
Gruparea Hezbollah din Liban, susținută de Iran, puternic înarmată, s-a ciocnit cu Israelul peste granița cu Libanul de mai multe ori începând cu 7 octombrie, în cele mai mortale confruntări de când au purtat un război de o lună în 2006.
CITEȘTE ȘI Deficitul bugetar al SUA a crescut cu 23% în anul fiscal 2023, fiind cel mai mare după cel din pandemieAUTOAPĂRARE
Proiectul de rezoluție al SUA cere Iranului să nu mai exporte arme către grupurile care amenință pacea și securitatea în regiune, inclusiv Hamas.
Misiunea Iranului la ONU din New York nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii. Iranul nu a ascuns sprijinul său pentru Hamas, finanțarea și înarmarea grupului și a unei alte organizații militante palestiniene, Jihadul Islamic.
Misiunea Iranului la ONU a declarat pe 8 octombrie că Teheranul nu a fost implicat în atacul Hamas asupra Israelului, cu o zi mai devreme.
Thomas-Greenfield a declarat miercuri că SUA sunt dezamăgite de faptul că proiectul brazilian nu menționează dreptul Israelului la autoapărare.
Textul SUA afirmă că Israelul are un astfel de drept în temeiul articolului 51 din Carta fondatoare a ONU.
Articolul 51 acoperă dreptul individual sau colectiv al statelor la autoapărare împotriva atacurilor armate și statele trebuie să informeze imediat Consiliul de Securitate, format din 15 membri, cu privire la orice acțiune pe care statele o întreprind în autoapărare împotriva atacurilor armate.
Într-o scrisoare trimisă în aceeași zi cu atacul Hamas, Israelul a spus consiliului că ”va acționa în orice mod necesar pentru a-și proteja cetățenii și suveranitatea de atacurile teroriste în curs care provin din Fâșia Gaza”.
Dar nu pare să fi invocat în mod oficial articolul 51, au spus diplomații.
Țările arabe au susținut că Israelul nu își poate justifica acțiunile ca autoapărare.
”Fâșia Gaza este un teritoriu ocupat”, a declarat luni ambasadorul la ONU al Iordaniei, Mahmoud Daifallah Hmoud, în fața consiliului, citând o opinie din 2004 a Curții Internaționale de Justiție cu privire la o barieră de separare israeliană construită în jurul Cisiordaniei.
”Reamintim avizul consultativ al CIJ... conform căruia Israelul nu are dreptul de a se apăra pe teritoriul palestinian ocupat”, a spus el, vorbind în numele grupului arab.
Israelul a declarat în 2004 că bariera a fost menită să țină atacatorii sinucigași în afara orașelor sale.
CIJ a spus că ”amenințarea despre care Israelul afirmă că justifică construirea zidului își are originea în interiorul și nu în afara teritorului respectiv”.
”În consecință, Curtea concluzionează că articolul 51 din Cartă nu are relevanță în acest caz”. Israelul a respins decizia CIJ.