Guvernul nu este de acord cu modificarea prevederii din Codul de Procedură Fiscală, care impune ca amenzile de circulație să fie achitate prioritar, înaintea taxelor locale. Pentru că mulți din cei amendați așteaptă ca amenda să fie prescrisă, neachitând însă nici impozitele locale, cei care au de suferit sunt primarii, motiv pentru care aceștia s-au dus la parlamentari și i-au convins să schimbe legea.
Anul trecut, Codul de Procedură Fiscală a fost modificat în sensul că impozitele pot fi achitate doar după plata amenzilor trimise spre valorificare către autoritatea locală. Prin urmare, impozitele pot fi achitate doar după plata amenzilor.
Soluția la care au apelat șoferii este să aștepte prescrierea amenzii, interval în care nu achită nici taxele locale, ceea ce lovește în bugetul primăriilor. Constatând situația, primarii au cerut ajutorul parlamentarilor, care au redactat un proiect de modificare a sistemului.
”Sesizări repetate din partea unităților administrativ-teritoriale comunică o imposibilitate a colectării impozitelor locale, identificând ca unul dintre principalele motive reglementările în vigoare privind încasarea obligațiilor bugetare. Prioritizarea stingerii obligațiilor a afectat execuția la nivelul bugetului local prin diminuarea sumelor încasate, întrucât există debitori care amână plata amenzilor contravenționale în așteptarea trecerii termenului de prescripție, amânând astfel și momentul achitării impozitului pe proprietate, generând o diminuare notabilă a veniturilor bugetare programate”, arată parlamentarii.
Aceștia au inițiat, în consecință, un proiect de lege care va intra în dezbaterea Parlamentului în perioada următoare și prin care propun abrogarea prevederii din Codul de Procedură Fiscală care acordă prioritate stingerii amenzii în detrimentul altor obligații fiscale.
Guvernul a transmis însă recent Parlamentului că nu susține modificarea Codului de Procedură Fiscală.
Principalul motiv este că autoritățile se confruntă cu necesitatea creșterii gradului de încasare a amenzilor contravenționale și a scăderii costurilor administrative de procesare a contravențiilor la nivelul organelor fiscale locale.
”Menționăm că în România gradul de încasare a amenzilor la regimul circulației este sub 40%, în timp ce la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene acesta este de peste 90%, în Olanda fiind chiar de 98%”, arată Executivul.
În cazul personelor fizice, gradul de încasare este însă mult mai mic, de doar 25% în prezent, conform datelor oficiale ale Guvernului.
Înainte de transferul colectării amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice de la Ministerul Finanțelor Publice la organele fiscale locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază domiciliază contravenientul, gradul de încasare era și mai mic, de doar 9%.
Doar în cazul persoanelor juridice gradul de încasare a amenzilor este de 40%.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noi companii de stat, scutite de obligația unui management corporativ. Senatorii au scutit deja TAROM, RA-APPS și alte companii neperformanteÎn consecință, cuantumul amenzilor aflate în evidența celor 3.228 de unități administrativ-teritoriale este de câteva zeci de milioane de lei.
Conform legislației în vigoare, debitele aferente amenzilor contravenționale se pot prescrie, în 5 ani, în condițiile în care organele fiscale locale nu întreprind măsuri de executare silită, caz în care sumele se impută persoanelor din cadrul organelor fiscale locale care se fac vinovate de această situație.
În cazul în care organele fiscale locale îndeplinesc procedura insolvabilității, care presupune costuri administrative semnificative, bugetul local fiind este diminuat cu sumele nerecuperate.