Secretariatul General al Guvernului, în coordonarea căruia se află Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), afirmă că au scăzut controlalele aceste instituții în spitale, pe măsură ce presiunea pe sistemul medical a crescut, și că unitățile medicale raportau constant, prin asumare pe proprie răspundere de către manager, deficiențele și planul de măsuri pentru remedierea acestora. De la începutul acestui an și până la acest moment, ANMCS nu a făcut nicio vizită tematică la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
"Perioada în care au avut loc vizitele la fața locului a fost prelungită prin două ordine succesive ale președintelui ANMCS. Însă, începând cu luna mai a acestui an, prioritățile instituționale ale ANMCS au fost modificate de către noua conducere, iar vizitele de îndrumare metodologică și monitorizare tematică au fost amânate pentru luna ianuarie a anului viitor", arată SGG, potrivit News.ro.
CITEȘTE ȘI Cheltuielile de consum din SUA au crescut, inflația erodează puterea de cumpărareSecretariatului General al Guvernului (SGG), în a cărui coordonare se află Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), a transmis, sâmbătă, precizări în contextul discuțiilor din spațiul public privind acțiunile întreprinse de ANMCS în contextul pandemiei.
"Dificultățile cu care se confruntă unitățile sanitare din toată țara în lupta cu pandemia nu au fost străine niciun moment conducerii ANMCS, indiferent care a fost aceasta. Încă de anul trecut, spitalele și-au modificat structurile și circuitele pentru a putea face față afluxului din ce în ce mai mare, în urgență, al pacienților cu insuficiență respiratorie gravă și nevoie imperioasă de oxigenoterapie cu volume crescute. Astfel, situația fără precedent a făcut ca obiectul activității ANMCS – evaluarea tuturor categoriilor de unități sanitare din punctul de vedere al calității serviciilor de sănătate și al siguranței pacientului – să fie adaptat situației. Aceasta, pentru că verificările ANMCS riscau să nu mai fie concludente și să răpească personalului medical deja epuizat timpul pe care trebuie să-l aloce pacienților", a arătat sursa citată.
Astfel, adaptarea a presupus suspendarea vizitelor de evaluare în vederea acreditării, pentru a face loc implicării în lupta cu pandemia. Condiția a fost să se intensifice îndrumarea metodologică a unităților sanitare prin vizite de monitorizare tematică.
"De aceea, de comun acord cu instituția coordonatoare, Secretariatul General al Guvernului, s-a emis Ordinul președintelui ANMCS nr. 433/08.12.2020 privind monitorizarea tematică a unităților sanitare cu paturi înscrise sau acreditate în cel de-al doilea ciclu de acreditare. Această monitorizare tematică presupunea verificarea în teren a unităților sanitare, prin sondaj. Primele teme stabilite pentru monitorizare s-au referit în special la riscurile generate de consumul crescut de oxigen, de suprasolicitarea rețelelor electrice și de instalare a sindromului de epuizare a personalului medical", se subliniază în comunicatul SGG.
Potrivit rapoartele ANMCS, tuturor unităților sanitare care sunt în relație cu ANMCS (646 spitale, dintre care 378 publice și 286 private) le-a fost trimisă o listă de acțiuni ce trebuie întreprinse pentru a diminua aceste riscuri.
În paralel cu monitorizarea tematică, toate aceste spitale și-au autoevaluat situația și au comunicat ANMCS, prin asumare pe proprie răspundere de către manager, deficiențele existente și planul de măsuri pentru remedierea acestora.
Ulterior acestor raportări, responsabilii ANMCS au făcut vizite în spitale, însoțiți de evaluatori voluntari, inclusiv în spitalele Covid și în secțiile de terapie intensivă Covid. Au fost vizitate, în perioada februarie – mai 2021, 94 de unități sanitare din toate județele țării, selectate aleatoriu. În cursul acestor vizite s-a încercat, împreună cu personalul medical, rezolvarea problemelor întâmpinate de aceștia, punându-li-se la dispoziție soluții identificate de colegii din teritoriu.
"Detaliile despre Spitalul de boli infecțioase Constanța vor fi comunicate organelor de anchetă. Însă, este important de știut că, de la începutul acestui an și până la acest moment, ANMCS nu a făcut nicio vizită tematică la Spitalul de boli infecțioase Constanța. Perioada în care au avut loc vizitele la fața locului a fost prelungită prin două ordine succesive ale președintelui ANMCS. Însă, începând cu luna mai a acestui an, prioritățile instituționale ale ANMCS au fost modificate de către noua conducere, iar vizitele de îndrumare metodologică și monitorizare tematică au fost amânate pentru luna ianuarie a anului viitor", precizează sursa citată.
Premierul Florin Cîțu a ieșit vineri, într-o declarație de presă la Palatul Victoria, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța, în urma căruia 7 pacienți și-au pierdut viața. El a anunțat demiterea din funcție a managerului Spitatului unde a avut loc incendiul și a președintelui Agenției Naționale pentru Managementul Calității în Spitale.
"Am luat două decizii, l-am sunat pe primarul Constanței și i-am cerut să o demită pe doamna manager al Spitalului din Constanța. Am semnat Ordinul prin care l-am demis pe președintele ANMCS (Agenția Națională de Management al Calității în Sănătate), care de când a intrat în funcție nu a făcut nicio evaluare privind acreditările spitalelor din România. Domnia sa nu a mers la spitale, ci s-a bazat doar pe declarații pe proprie răspundere a managerilor de spitale. Ultimul Ordin care arată un program pentru evaluarea spitalelor este din decembrie 2020. Îl demit pentru că este în subordinea Secretariatului General al Guvernului și pot să fac acest lucru. Arată clar că nu și-a dus la îndeplinire atribuțiile în ceea ce privește pregătirea valului patru", a afirmat Cîțu.
Medicul Vlad-Teodor Berbecar afirmă că a aflat de la televizor că a fost demis de premierul Florin Cîțu din funcția de președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, pe motiv că de la numirea sa nu au mai avut loc evaluări ale spitalelor. "Poate Florin Cîțu nu știe, dar în cadrul întregului proces de evaluare și acreditare a unităților sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă (...) Practic, Florin Cîțu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca eu să fiu numit în funcție", susține Berbecar. El arată că ANMCS și-a continuat activitatea prin vizite de monitorizare tematică, fiind incluși "unii indicatori meniți să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic". "Premierul Florin Cîțu avea nevoie de un nou țap ispășitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanța și eram ultimul om propus de USR PLUS într-o instituție publică din subordinea Guvernului", consideră el.