Livrările de avioane ale Airbus au crescut cu 25% în perioada ianuarie-aprilie, în termeni anuali

Livrările de avioane ale Airbus au crescut cu 25% în perioada ianuarie-aprilie, în termeni anuali
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mai 2021

Airbus a livrat 45 de avioane în aprilie, iar în intervalul ianuarie-aprilie 170, totalul reprezentând o creștere de 25% comparativ cu primele patru luni ale anului 2020, când producătorii de aeronave au fost afectați puternic de șocul provocat de pandemia de Covid-19, transmite Reuters.

Livrările din aprilie au fost de trei ori mai mari față de aceeași lună a anului trecut, dar au scăzut de la 72 de avioane în martie, potrivit datelor companiei, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Piețele interne din SUA și China au înregistrat o creștere a călătoriilor, pe măsura creșterii numărului de vaccinări, în timp ce Marea Britanie a anunțat vineri că va permite, cu precauție, o reluare a traficului internațional.

În schimb, criza umanitară din India, provocată de creșterea numărului de infecții cu noul coronavirus, a provocat o prăbușire a călătoriilor aeriene pe o piață majoră a Airbus, chiar dacă unele livrări au continuat.

Airbus intenționează să crească producția de avioane destinate curselor pe distanțe medii, î n trimestrul al treilea.

Grupul american Boeing a anunțat că a livrat 77 de avioane în primul trimestru și că a atras 282 de comenzi noi, sau 69 după anulări.

viewscnt
Afla mai multe despre
airbus
avioane
livrari
coronavirus
calatorii aeriene